Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

ULTIMA ORĂ! Un bărbat este căutat de oamenii legii după ce a intrat într-o locuință din Focșani și a lovit patru oameni


Un bărbat este căutat la această oră de oamenii legii după ce a intrat într-o locuință din Focșani și a lovit patru oameni. „În urma unui apel primit prin 112, un echipaj de jandarmi a fost direcționat de către IPJ Vrancea pe Bulevardul Gării nr 10, unde s-a sesizat un scandal. Din primele verificări s-a constatat faptul că o persoană a pătruns în locuința unei alte persoane și a agresat patru persoane cu un corp contondent. Trei dintre persoane au fost conduse la UPU pentru îngrijiri medicale. Cea de-a patra persoană, care a fost mai puțin lovită, a identificat agresorul și urmează să depună plângere. Agresorul nu a fost găsit la domiciliu. Au loc cercetări pentru luarea măsurilor care se impun”, ne-a declarat Avram Ovidiu, maior în cadrul IJJ Vrancea.
Vecinii spun că agresiune ar fi avut loc pe fondul unor neînțelegeri în familie.
Sotul unei femei, care ar locui în imobilul respectiv, ar fi venit în stare de ebrietate și i-ar fi agresat pe cei pe care i-a găsit în casă, rude ale soției sale.
Bărbatul căutat, în vârstă de 29 de ani, a ajuns la spital și a declarat că el a fost cel agresat și că nu a făcut decât să se apere. Ne-a spus că în această seară, când s-a întors acasă la concubină, care este și însărcinată, mama acesteia l-ar fi întrebat dacă a adus bani. El nu a apucat să dea un răspuns și a început scandalul, iar tatăl concubinei l-ar fi lovit cu un baston metalic. Rudele concubinei i-ar fi spart telefonul și l-ar fi agresat, iar el a fost nevoit să se apere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?