Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

„Secretul monștrilor copilăriei“, dezbătut la Colegiul Național Unirea


Părinții care vor să afle „secretele monștrilor copilăriei” sunt invitați să participe la o conferință susținută de expertul în parenting Otilia Mantelers. Evenimentul va avea loc pe 3 noiembrie, la Colegiul Național Unirea, începând cu ora 18.00, iar două ore mai târziu Otilia
Mantelers își va lansa cartea „Secretul Monstrului”.
„Pe data de 3 noiembrie 2017, în Focșani, în Aula Mihai Eminescu a Colegiului Național Unirea, începând cu ora 18.00, va avea loc cel mai fain eveniment pentru părinți și cadre didactice din această toamnă, conferința:  „Secretul monștrilor copilăriei – Ce ne spun râsul, plânsul, crizele de furie și corpul copiilor atunci când aceștia simt emoții grele?”, susținută de expertul în parenting, Otilia Mantelers. După conferința va avea loc lansarea cărții Otiliei, „Secretul Monstrului”, apărută la Editura Humanitas Junior, cu ilustrațiile Liviei Coloji, de la ora 20.00, moment în care îi așteptam pe părinți împreună cu copiii. La lansarea de carte, vor fi împreună cu Otilia: Roxana Maria Baciu (educator parental), profesor Cornel Noană (directorul Colegiului Național Unirea) și încă un invitat surpriză. Participarea la lansarea de carte este gratuită, iar înscrierile se pot face la Roxana-Maria Baciu, e-mail: roxcaza@gmail.com”, trimit organizatorii evenimentului.
Otilia Mantelers, născută în Focșani, este absolventă a Colegiului Național Unirea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?