Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

VIDEO:Adolescentul găsit mort într-un șanț va fi înmormântat astăzi; tatăl lui spune că are nevoie de un avocat bun


Gabriel M., băiatul de 16 ani, din comuna Ploscuțeni, găsit mort sâmbăta dimineață, într-un șanț de pe raza localității, va fi înmormântat astăzi. Laurențiu Mare, tatăl băiatului ucis, spune că nu se va lăsa și va face tot ce-i stă în puteri pentru a se face dreptate în acest caz. Mai mult, el cere ajutorul unui avocat bun, care să-l reprezinte în procesul ce va urma.

Familia adolescentului din comuna Ploscuțeni, găsit mort sâmbătă dimineață într-un șanț din localitate, a stat de vorba cu presa. Toată lumea are numai cuvinte la laudă la adresa băiatului, care și-a găsit sfârșitul la doar 16 ani, și nimeni nu înțelege cum de s-a putut întâmpla așa ceva. Tatăl lui Gabriel M. cere ajutorul unui avocat bun, pentru ca adevărul din acest caz să iasă la lumină.
Laurențiu Mare, tatăl băiatului decedat, spune că familia sa se simte amenințată de rudele tânărului arestat, dar că acest lucru nu-l intimidează. El nu crede că băiatul său a fost lovit doar de tânărul arestat preventiv, ci și de alții. „Nu ne lăsăm, indiferent ce ar fi. Familia nu a venit să întrebe nimic, dar nici nu am nevoie. Numai cu amenințări umblă familia lui (a inculpatului-n.r). Nu ne intimidează indiferent ce va fi. Eu l-am crescut de la doi ani pe copilul ăsta! Soția mea e moartă de 14 ani. Am 8 copii. Ei au mai avut conflicte, da’ la școală. (…) După ce l-au bătut, l-au aruncat exact ca pe un câine. Eu eram obosit și nu l-am mai verificat, să văd dacă e acasă. Dimineață mi-a spus lumea că e mort în șanț. L-am ridicat de la morgă, că m-a ajutat și poliția județeană, și doctorul legist. I-au rupt gâtul nebunii. Nu ne lăsăm! Acum avem nevoie de un avocat bun. În caz de proces, noi trebuie să mutăm dosarul de aici. Să nu creadă că ei au bani și noi suntem proști. Un avocat bun dacă aș avea, nu mă las! Nu trebuia să-mi omoare copilul! Dumnezeu știe cum i-am crescut! Venea și vecina și-i spăla. Se aude că au fost patru inși, da’ eu nu știu…”, a mărturisit tatăl băiatului decedat.
    Bunica băiatului ucis, Elena Susanu, spune că nu se va lăsa și că își va căuta dreptatea inclusiv la București. Femeia susține că nepotul său nu avea de ce să sfârșească așa, în condițiile în care era un copil cuminte și bun. „Eu aș vrea să mă duc la Procuratura Generală, ca să fac o plângere. Băiețașul ăsta a fost harnic, nu a spus nimic la nimeni, nu a făcut nimic nimănui, nu s-a bătut cu nimeni. Nu a fost rău. A fost exact nevinovat! Degeaba l-a omorât. De la o fată s-au luat”, a afirmat bunica.
    Nu doar familia are cuvinte de laudă la adresa băiatului de 16 ani, ci și vecinii. Magdalena Crîșmaru, vecină cu familia victimei, spune că băieții familiei Mare munceau de dimineață până seara și respectau pe toată lumea. „Să știți că a fost un băiat muncitor. Munceau săracii de dimineață până seara. Trăgeau cu prășitoarea, munceau cu vacile, cu caii. Munceau tare mult și e păcat de ce s-a întâmplat. Eu nu știu cine a fost! Noi, aici, ne-am împăcat bine. Când am auzit că a murit, a fost ceva….! Era un copil muncitor și respectuos. Păcat de el, că era tânăr și avea viața înainte”, a spus femeia.
    O verișoară de-a adolescentului ucis spune că a postat pe o rețea de socializare un link cu o știre despre moartea lui Gabriel și despre arestarea principalului suspect. Imediat după aceea ar fi primit mesaje de amenințare. „În timp ce stăteam pe o rețea de socializare, am găsit un link în care scria că agresorul băiatului de 16 ani, care a fost omorât, a fost prins și arestat. Am accesat link-ul, am citit și am dat share. Când am dat share, am scris că distribui acest link ca să vadă toată lumea la ce s-a ajuns de la o înjurătură și că sper ca pe viitor să nu se mai ajungă la astfel de cazuri. Mi-a văzut postarea și o verișoară a criminalului. Mi-a dat mesaj în privat și mi-a scris «fă jegoaso, tu te-ai găsit să comentezi? Dracu te ia». Când am citit mesajele astea, practic m-a luat frica și am șters postarea. Mi-a fost frică să nu mai vadă cineva din familia lor și doamne ferește să intre peste mine sau să pățesc cum a pățit verișorul meu. Nu este normal ce se întâmplă. Au fost trei persoane care au dat în el și din cele trei persoane doar una este în închisoare, ceilalți sunt pe stradă și se plimbă cu mașina”, a mărturisit verișoara adolescentului ucis. 
    Åži cel mai bun prieten al victimei spune că ar fi fost atacat de băiatul arestat preventiv cu un topor. El mai vorbește și despre faptul că frecvent, inculpatul și cei din gașca lui erau implicați în scandaluri. „Într-o zi, anul trecut, am mers la un magazin să-mi iau niște adidași și acolo erau niște băieți, aceleași persoane care l-au omorât pe Gabi, și încă două persoane. Unul m-a prins și mi-a dat doi pumni în față, iar un alt băiat a zis «du-te și adu toporul». Cu toporul a dat cel care este arestat. După ce a dat cu toporul, a plecat. L-a mai bătut pe Gabi și anul trecut, iar sâmbăta trecută a sărit cu toporul la victimă și la un alt băiat. Ne fugărea în fiecare zi. Făceau legea pe aici”, a mărturisit prietenul victimei.

Băiatul va fi înmormântat astăzi

    Astăzi, Gabriel M. va fi condus pe ultimul drum. Potrivit primarului comunei Ploscuțeni, Ștefan Solomon, înmormântarea va avea loc dimineață, având în vedere că decedatul este de religie catolică. Edilul spune că a ajutat familia cu 1000 de lei, pentru înmormântare. „Mâine dimineață (astăzi), la ora 8.30 are loc înmormântarea, noi fiind catolici. Am ajutat această familie mereu, la fel și acum. Prin dispoziție a primarului, am alocat suma de o mie de lei pentru înmormântare. Este păcat să nu ajuți astfel de oameni, care au muncit mereu, încă de la vârste fragede. A murit nevinovat băiatul ăsta. Am vorbit cu rudele celui arestat și mi-au spus că nu sunt de acord cu ceea ce au făcut acesta și să o tragă”, a precizat primarul Ștefan Solomon.
Reamintim că adolescentul de 16 ani și-a găsit sfârșitul vineri seara. În timp ce se afla pe o stradă din comuna Ploscuțeni, în jurul orei 22.30, dintr-o mașină a coborât un alt tânăr de 19 ani, din satul Argea, care ar fi fugit după el, l-ar fi prins și lovit cu pumnii în spate, moment în care adolescentul a suferit o leziune la coloana cervicală. Practic, acestuia i s-a rupt gâtul. După ce a fost lovit, corpul adolescentului a fost tras într-un șanț de la marginea drumului și lăsat acolo până a doua zi, respectiv sâmbată, când a femeie care își ducea vaca la păscut l-a văzut și a dat alarma.
    Sâmbătă, anchetatorii au audiat mai multe persoane, iar seara, împotriva agresorului a fost luată măsura reținerii. În seara aceleiași zile, tânărul a fost prezentat instantei de judecată cu propunere de arestare preventivă și a primit mandat pentru 30 de zile sub acuzația de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.
    În timp de familia, rudele și prietenii băiatului decedat susțin că acesta nu ar fi fost lovit doar de o singură persoană, anchetatorii au o altă variantă. Potrivit unor surse oficiale, în urma anchetei și a audierii martorilor, a reieșit că cel care l-a lovit pe adolescent este tânărul reținut, nu și alte persoane.
    Verificările în acest caz sunt abia la început, urmând ca pe parcurs să se stabilească cu exactitate ce s-a întâmplat la Ploscuțeni vineri seara.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?