Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

ULTIMA ORĂ: Deținut condamnat pentru omor și evadat din penitenciar, prins la Tișița


Un deținut din Penitenciarul Poarta Albă Constanța, care a evadat în această dimineață de la punctul de lucru Avicola din localitatea Lumina, a fost prins de polițiștii vrânceni în zona Tișița. Potrivit Agerpres, bărbatul era condamnat la 20 de ani de închisoare pentru omor.
    „Un deținut de la Penitenciarul Poarta Albă, condamnat la 20 de ani pentru omor, este căutat după ce, joi dimineață, a reușit să fugă de la un punct de lucru din localitatea Lumina, unde fusese repartizat să își desfășoare activitatea alături de alte persoane private de libertate, aflate sub supraveghere, potrivit conducerii instituției”, arată Agerpres. 
„În data de 03.08.2013, în jurul orelor 9,00, persoana privată de libertate Valentin Perdeicu, condamnat la 20 de ani pentru omor, în vârstă de 38 ani, încarcerat în Penitenciarul Constanța — Poarta Albă, a părăsit punctul de lucru la care era repartizat, respectiv S.C. AVICOLA S.A din localitatea Lumina, județul Constanța. Deținutul în cauză făcea parte dintr-un grup de 13 deținuți, care executa muncă necalificată, sub supraveghere”, a transmis directorul Penitenciarului Poarta Albă, com. șef Florentin Muscalu, printr-un comunicat de presă.
„În vederea capturării deținutului au fost dispuse măsuri specifice în astfel de situații, respectiv blocarea căilor de acces pe posibile direcții de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de urgență a mai multor echipe de căutare formate din personalul unității, precum și cooperarea cu Inspectoratul Județean de Poliție și Inspectoratul Județean de Jandarmi Constanța”, se menționează în comunicat.
Totodată, conducerea penitenciarului a dispus demararea unei anchete administrative pentru analizarea circumstanțelor ce au condus la producerea incidentului.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?