Aș fi vrut să vă invit în grădină să admirați trandafirii sădiți de Vali cu mânuțele ei..Aș fi putut să mă las vrăjită de poveștile dumneavoastră despre Laura și Livia de când erau două mocâldețe. Dar nu, azi preferați să fiți, pentru prima oară de când vă știu eu, nepoliticoasă. Mă lăsați să stau în picioare și să vorbesc doar eu. Vă rog, întrerupeți-mă, spuneți ceva, povestiți de Patricia. Vă plăcea să înșirați toate năsbâtiile ei. Vă placea rolul de străbunică. Strigați-o pe Aurelia, acum v-ar auzi. Liliana, Mariana, Genovica, doamna Murgu sunt la doi pași de dumneavoastră. Acum le priviți cu un aer de superioritate și parcă vreți să le spuneți: „Vedeți? Tot eu am avut ultimul cuvânt.”
Erați întotdeauna gazda perfectă. Nu conta cât de greu vă mișcați, din dormitor în bucătărie, de la măsuță la aragaz. Pe masă trebuia să fie întotdeauna ceva bun de mâncare și toate trebuiau așezate după criteriile lui Văluț: fața de masă albă, dumneavoastră în ținuta obligatorie chiar daca era zi de lucru. Tot ce aveați mai bun de mâncare păstrați pentru musafiri.
Îi compătimeați, îi înțelegeați și îi încurajați pe toți. Vă rugați pentru sănătatea lor. Priviți-i, acum au în ochi boabe de rouă. Trimiteați pomelnice și ne întrebați dacă l-am trecut și pe Romeo. De atunci spuneați că trebuia să plecați dumneavoastră în locul lui, și nu mai puteați de mila părinților.
Ați mers la nunta nepoatelor. Erați fericită și nu prea. Spuneați că trebuia să fie în capul mesei mama lor ți nu bunica.
Mergeați la biserică. Deși vă durea piciorul foarte tare, tot vă așezați în genunchi, din respect pentru preot. Coliva și parastasul trebuiau să fie bogate, așezate pe platouri mari.
Livia și Laura, fetele cum le numeați de obicei, erau un capitol special pentru dumneavoastră. Deși aveau o conduită mai degrabă de fiice decât de nepoate, tot le mai certați puțin, așa ca să știe tot ce au de făcut mai târziu și să nu vă uite. Cine să vă uite doamna Bojescu?.Poate vecinii, poate foștii elevi? În lumea școlii orașului Panciu, iîn Dumbrava dumneavoastră minunată, ați fost un personaj, o excepție, un reper. Sunteți exponentul unei generații de învățători care au făcut istorie în Panciu: Drăgan Aurelia, Iosef Silvia, Bojescu Teofil, Lidia Pahoncea, Anghel Rada, Roșioru Aneta, Sfetcu Mitica, Costin Maria, Baraniski Elena, Dragomir Vasile, învățători de Școală Normală, dedicați meseriei, care au avut un cuvânt greu de spus în școala pănceanp. Toți sunt evocați de foștii elevi cu mult respect.
O cunosc de ani buni pe doamna Bojescu, colegă la Școala Crucea de Jos cu doamna Lidia Pahoncea, o altă învățătoare de excepție, care își trăiește cu demnitate bătrânețea la Focșani și care chiar în acest moment deapănă amintiri despre Florența Bojescu, învățătoare și mulți ani directoare la Școala Movilița. A făcut ani mulți de navetă până a ajuns la Școala Crucea de Jos apoi la Școala Panciu. La învățătoarea Bojescu, elevii erau soldăței iar orele de citire și matematica cunoșteau rigoarea disciplinei ostășești. Nu exista elev care să fi terminat școala primară și să nu fi știut să citească nu doar tehnic și să nu știe să socotească. Nu există elev să nu aplice in practică bunele maniere. Doamna însăși era o foarte bună practiciană a codului bunelor maniere și se supăra foarte tare când cineva mai tânăr comitea vreo impolitețe. Sper din suflet ca aceste gânduri să fie la înălțimea exigențelor și principiilor dumneavoastră.
Aveați standarde ridicate care se contopeau cu valori morale pe care societatea românească postcomunistă nu le mai promovează. Uneori chiar și cei apropiați dumneavoastră nu vă înțelegeau și vă făceau să suferiți.
Ultimii doi ani au fost cei mai grei pentru dumneavoastră. Durerea de picior nu vă slăbea, nu dormeați nopțile, nu mai aveați poftă de mâncare. Compensați disconfortul acesta făcând proza despre cei dragi, risipind generozitatea dumneavoastră afectivă și materială în stânga și dreapta. Îi compătimeați pe toți, în afară de dumneavoastră. Dăruiați. Nu ieșea nimeni cu mâna goală din casa dumneavoastră. Nu știați cum să vă gestionați viața, boala și sentimentele, ca să nu sufere „fetele” și-n ultimele zile, prioritatea dumneavoastră erau fetele și strănepoata, pe de o parte, și pe de alta, grija pentru comemorarea fiicei dumneavoastră. Cea mai mare mulțumire era când cineva se ducea cu flori și lumânări la mormântul Doinei-Valentina Talasman. Când nu mai puneați suferința și durerea sub obroc, o strigați șoptit: „Văluț! Văluț!”.Durerea aceasta v-a măcinat, șoaptele acestea v-au rărit bătăile inimii.
Nu uitați niciodată datele importante din viața familiei și nu numai. Îmi plăcea să spun că aveați ‘mintea brici’. Èšineați minte date de naștere, de căsătorie, de înmormântare, sărbători religioase, la fel de bine ca numele foștilor elevi. Nu vă scăpa nicio privire, niciun gest sau atitudine.
V-am văzut ultima dată pe 4 iulie, trecusem pe la mormântul doamnei doctor, era data de 4, nu? Atunci ați atins pentru prima dată, subtil, sensibilul subiect. Mi-ați spus:”A trecut azi pe la mine o armată de doctori, dar niciunul nu mi-a spus dacă trăiesc sau…kaput”, însoțind cuvântul de sugestivul gest.
Ați fost o femeie frumoasă și deșteaptă, autoritară, un suflet milos, o soție înțelegătoare.Ați fost mamă, bunică, străbunică, mătușă, cumnată, prietena pe care oricine și-ar fi dorit-o. Ați fost doamna Florența Teofil Bojescu, din trupul căreia acum au rămas…doar demnitatea și prestanța.
Sărut mâna, Doamna Bojescu! Lăsați-ne nouă noblețea, caracterul și boieria dumneavoastră!
Dincolo vă așteaptă raiul și dumnezeirea!
Rămas bun, doamna Bojescu, Dumnezeu să vă odihneasca în pace!
Învățătoare Dorina Pricop
