Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Proiectul privind reabilitarea fostului Tribunal intră în linie dreaptă


Specialiști ai Agenției de Dezvoltare Sud-Est au efectuat, săptămâna trecută, vizita în teren la proiectul privind „Consolidare și restaurare a imobilului fostului Tribunal”. Conform temei de proiectare, în clădire ar putea funcționa două unități distincte: la parter și etaj Centul Cultural pentru UNESCO, iar la demisol, Muzeul Vinului. Valoarea estimată a proiectului de reabilitare a imobilui în care a funcționat Tribunalul Vrancea este estimată la 21,5 milioane de lei. Sub egida UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Åžtiință și Cultură) se pot desfășura activități de promovare și implementare a Convențiilor UNESCO ratificate de Statul Român, cât și activități culturale locale, regionale și internaționale. Ideea înființării Muzeului Vinului a pornit și de la faptul că Vrancea este una din cele mai importante zone viticole a României și deci se impune a avea un astfel de muzeu care să prezinte vizitatorului istoria viticulturii din această zonă. În acest sens se propune ca circuitul de vizitare să cuprindă descrierea activităților de lucru a viei, tratamentul acesteia, culesul strugurilor și procesarea acestora până la depozitarea și păstrarea vinului.
    Imobilul a fost construit în perioada 1909 -1912, în stilul neo românesc creat și promovat de Åžcoala de Arhitectură a arhitectului Ion Mincu, care de altfel, a vândut terenul Prefectului Județului Putna special pentru a se construi Palatul de Justiție. „Construcția se desfășoară pe 3 niveluri, respectiv subsol, parter și etaj, cu o suprafață construită de 1748,4 mp și o suprafață desfășurată de 5055,3 mp. Cutremurele din 1940, 1977 și următoarele au afectat grav structura clădirii, la fenomenul de degradare contribuind și factori externi, cum ar fi săpături deschise pe strada Cezar Boliac ocazionate de montarea rețelei de canalizare, pierderile de apă din rețeaua orașului, evacuarea defectuasă a apei pluviale. De-a lungul timpului, după cutremurele majore și nu numai, au fost elaborate proiecte de consolidare a clădirii, de fiecare dată ajungându-se la aplicarea unor soluții paleative, menite doar să amâne colapsul. Astfel că, ultima expertiză, elaborată în anul 2012, identifica clădirea în Clasa de risc seismic II”, susțin specialiștii Consiliului Județean.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?