Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629
Ediția: Marți 21 Mai 2024. Nr. 6629

Focșănean beat, accidentat pe strada Republicii


Trei bărbați au fost depistați în trafic de polițiștii de la Serviciul Rutier, după ce consumaseră alcool. Un păncean de 26 de ani a fost oprit de polițiști pe DJ 205 B Èšifești-Panciu, iar în urma verificării cu aparatul etilotest a reieșit că tânărul băuse binișor, după cum se precizează în buletinul de presă al IPJ Vrancea. Polițiștii i-au întocmit acestuia dosar penal. „La data 30 aprilie a.c, ora 11.50, pe DJ 205 B Èšifești-Panciu a fost depistat un bărbat de 26 ani din comuna Străoane în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”, se arată în buletinul de presă al IPJ Vrancea.
    Un bărbat din municipiul București a ajuns cu mașina, în prima zi a lunii mai, într-un șanț din comuna Nănești, după ce s-a urcat băut la volan. Și acestuia polițiștii i-au întocmit dosar penal: „La data de 1 mai a.c, ora 16.30, în comuna Nănești un bărbat de 54 ani din municipiul București, în timp ce conducea un autoturism a derapat în șanțul de pe marginea drumului comunal. În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal”.
    Și un pieton a avut de suferit din cauza consumului de alcool. După ce a băut bine, a încercat să traverseze strada prin loc nepermis, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat din Tulnici. El a fost rănit ușor: „La data de 1 mai a.c, ora 03.30, pe str. Republicii din municipiul Focșani, un bărbat de 30 ani din localitate, având o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost acroșat și accidentat ușor de un autoturism condus de un bărbat de 31 ani din comuna Tulnici. În cauză a fost întocmit dosar penal”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?