Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Dublă lansare de carte la Biblioteca Judeţeană


Biblioteca Județeană „Duiliu Zamfirescu” Vrancea va găzdui, astăzi, începând cu ora 17.00, o dublă lansare de carte science fiction, a autorului focșănean Florin Purluca. Este vorba despre volumele „Progradia” și „Praf”, ambele apărute la Editura „Pavcon” din București. Evenimentul cultural va avea loc la Sediul Central al Bibliotecii Județene, din strada Mihail Kogălniceanu nr. 13, și îl are ca invitat special pe editorul și scriitorul Constantin Pavel. „Florin Purluca a publicat romanul de science fiction „Cum să fabrici un semizeu” și proză scurtă SF în revistele Argos, Ficțiuni.ro, Gazeta SF, Helion, Nautilus, Revista de suspans. Este prezent în antologiile Argos Doi și Exit. În limba engleză, autorul a publicat în revistele Aphelion și The Singularity. De asemenea a publicat, în anul 2015, volumul „Imam and Other Fantastic Stories”. Pentru povestirea „Observatorul”, Florin Purluca a fost nominalizat la premiile RomCon 2015 (categoria „Cea mai bună povestire”). Vă așteptăm cu drag să vă bucurați de prezența unui scriitor focșănean de succes”, se arată în comunicatul de presă trimis redacției noastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?