Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

GALERIE FOTO : Moment festiv dedicat sărbătorilor pascale, organizat de elevii din Gugești


Cea mai importantă sărbătoare a creștinătății, Învierea Mântuitorului, a fost sărbătorită printr-o serie de activități specifice de elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță” din Gugești. Participanți la acest eveniment, preșcolarii de la Grădinița nr.2, sub îndrumarea educatoarelor Florența Vatră și Rodica Vatră, au mers în Joia Mare la biserică pentru a primi sfânta taină a împărtășaniei.
Un program artistic, cu tematică religioasă, a avut loc, apoi, în sala Căminului Cultural din localitate. Evenimentul a fost coordonat de directorul școlii, Rică Zaharia și de profesoara Maria Rădeanu. La eveniment a participat și primarul localității, Vasile Vatră, prezența sa în rândul elevilor și a cadrelor didactice, cu prilejul unor momente festive, fiind un lucru obișnuit. Momentul artistic a debutat cu un colaj de cântece și poezii, prezentat de elevii de la clasele V-VII sub îndrumarea profesoarei Alina Mirică. Elevii de la clasele V-VIII ai Școlii nr. 2 Gugești, pregătiți de profesoarele Rodica Cimpoiașu, Oana Soare, Florentina Despoiu și Liliana Dragomir, au amintit de Învierea Domnului printr-o scurtă scenetă.
Ultimul moment al serbării a aparținut elevilor de la clasele a V-a B și a VII a B, care au prezentat cântece și poezii cu tematică religioasă. Sala unde a avut loc serbarea și sceneta de Paști a fost decorată cu motive simbolice ale acestei sărbători: ouă încondeiate, icoane pe sticlă, felicitări și desene, toate materialele fiind realizate de elevii Școlii Gimnaziale „Alexandru Vlahuță”. „Este o premieră pentru comuna Gugești organizarea unui moment festiv dedicat Paștelui, dar, totodată, este un moment binevenit în cadrul comunității noastre, care, sperăm, în timp, va deveni tradiție”, a precizat primarul Vasile Vatră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?