Locuiește în satul Mărăști, comuna Răcoasa, chiar în vecinătatea Mausoleului ce adăpostește osemintele eroilor români căzuți în bătălia din vara anului 1917. Aici este casa lui, o casă mult prea săracă, în care trăiește alături de ceilalți patru frați și părinți, frați cărora găsește timp să le poarte de grijă… Hărnicia și istețimea minții lui i-au atras admirația tuturor și, chiar dacă merge la școală modest îmbrăcat, chiar dacă nu are telefon sau tabletă ca majoritatea colegilor lui, și chiar dacă acasă nu are nici măcar spațiu suficient pentru a-și face temele în liniște, Ionuț Robu, în vârstă de 14 ani, elev în clasa a VIII-a la Școala din Răcoasa, a încheiat anul anterior de studiu cu media 9,91, iar în momentul în care l-am vizitat dăduse proba la limba română, la simulare, unde a obținut nota 9,35. Ionuț ar fi vrut să se facă preot, dar zice că nu are voce, și că nici nu l-ar fi primit, pentru că părinții lui nu sunt cununați. Apoi ar fi vrut să dea examen la un liceu militar, însă lipsurile financiare i-au făcut imposibilă împlinirea acestui vis. Acum ar vrea să-și continue studiile la un liceu din Focșani, însă nu este sigur că părinții lui vor putea să-l susțină… Dacă doriți să ajutați acest copil, dar și pe frații lui, cu orice credeți că le-ar face viața mai ușoară, puteți veni la sediul redacției noastre. Sau îi puteți vizita oricând, la ei acasă, în căsuța din imediata vecinătate a Mausoleului.
Nu sunt cuvinte suficiente de admirație pentru Ionuț, pentru acest copil a cărui viață sărmană nu a însemnat nicio clipă o opreliște în a obține note foarte bune la școală! În timp ce alți copii, care au avut norocul să aibă de toate numai pentru că s-au născut în familii potente financiar, fac meditații peste meditații ca să obțină rezultatele dorite la examene, Ionuț pare că se joacă efectiv cu materiile școlare, în carnetul său de note cea de 10 fiind, de opt ani încoace, cea majoritară! Extrem de modest, foarte politicos și incredibil de responsabil, băiatul se ocupă și de frații lui mai mici și mai mult, după școală își ajută părinții la treburile din gospodărie și cele din grădină! Cară apă, face focul, sapă, smulge buruieni, își îmbracă frățiorii și din când în când se joacă împreună cu ei în bătătura părintească, sau ies împreună pe stradă să privească mașinile care vin și trec, fără să-și pună întrebarea de ce unii oameni au așa ceva, și ei nu. De ce unii vizitatori ce vin pe la Mausoleu au haine și încălțări frumoase, și ei nu… De ce unii copii pot pleca în excursii, și ei nu…
În fiecare zi, Ionuț se trezește la 6.00, pleacă la școală la 6.30, se întoarce pe la ora 15.00 și se apucă de treburi. Printre picături, își face și lecțiile. Nu este zi în care să nu găsească timp să și le facă, astfel încât să se prezinte mereu, așa cum se cuvine la școală. Cărțile și caietele și le ține în spațiul zgârcit dintre tavanul spart și tăblia unui dulap din camera în care se gătește. Acolo, cocoțate, stau manualele și caietele și tot acolo are Ionuț un dicționar ortografic și câteva culegeri. Se urcă pe un taburet și ni le arată cu un fel de mândrie. Justificată, de altfel. E toată toată averea lui, concretizată în carnetul de note, în care mediile generale din fiecare an de gimnaziu vorbesc despre inteligența lui: media 9,71 în clasa a V-a, media 9,83 în clasa a VI-a și media 9,91 în clasa a VII-a! Iar cu câteva excepții, notele din clasa a VIII-a sunt numai de 10! „De mititel mi-a plăcut la școală. Mi-a plăcut să învăț și să rețin mult”, ne spune, modest, răsfoindu-și carnetul de note.
Cine are carte, are parte…?
Despre modesta existență cotidiană a lui Ionuț vorbesc toate lucrurile din jurul lui… Trăiește într-o familie fără posibilități materiale. Mama, Cristina Leon, are 37 de ani și doar două clase. Femeia nu mai știe nici să citească, nici să scrie. Nu cunoaște nici măcar numerele de la încălțările necesare celor cinci copii ai săi. Dar le știe Ionuț – „când mă mai duc pe la Răcoasa le mai cumpăr eu, când avem bani. Georgiana are 37. Nicu 34. Adrian 30 și Costel, el este mic, are doar un an jumate… Încă nu i-am cumpărat. Iar eu am numărul 43”, ne spune. Îi privim încălțările: o pereche de galoși care, fiindcă sunt cam mici pentru el, i-a tăiat la spate. Băiatul însă, nu se plânge și nici nu i se pare ceva deosebit. Așa stă pe acasă, fiindcă încălțările bune le păstrează ca să se ducă la școală. La fel și hainele „de bune”. Acasă poartă o pereche de pantaloni un pic prea largi și prea lungi pentru el. Și o bluză de trening scurtă la mâneci și cam strâmtă…
Curioși să audă despre ce vorbim, în jurul nostru s-au strâns și ceilalți frați ai băiatului. Nicu are 7 ani și este în clasa I. Ne spune repede că și lui îi place să învețe, dar la ora vizitei noastre îl plimba în căruț pe Costel, frățiorul lui de doar un an și jumătate. Adrian, în vârstă 4 ani, merge la grădiniță, în timp ce Georgiana, singura fată a familiei, în vârstă de 15 ani, este în clasa a VII-a. „Ei nu prea îi place cartea. A rămas repetentă un an. I-am zis că măcar opt clase să termine, că fără școală nu faci mare lucru în ziua de azi„, a spus mama copiilor care, deși are doar două clase, simte pesemne instinctiv că „cine are carte, are parte”. Despre ea însăși spune că n-a putut face mai mult de două clase pentru că „n-am avut posibilități”. Însă bărbatul ei, Gheorghe, în vârstă de 53 de ani, are școală mult mai multă. „Are 11 sau 12 clase, nu mai știu. A lucrat la oi, a mai lucrat aici la Mausoleu, ca zilier. Acum muncește cu ziua. Și eu mă mai duc cu ziua, dar cel mai mult lucrez aici, prin casă, am grijă de copii”, a spus Cristina.
Practic, în acest moment singurul venit lunar sigur al familiei sunt cele cinci alocații de stat ale copiilor. Și tot copiii sunt singurii care beneficiază de asigurări de sănătate. „Noi nu avem asigurare de sănătate, că nu avem servici și nici ajutor social. Nici nu ne-am cununat, că tre să aduc eu de la mine de acolo, din Tecuci, o hârtie”, a explicat mama celor cinci copii. O femeie care pare să nu știe altceva decât să robotească, cu spor sau fără, prin gospodărie, fără să poată privi dincolo de universul limitat al acesteia.
La ora când am vizitat-o, spăla de zor niște haine într-o balie, cu apă încălzită afară, într-un ceaun mare, dedesubtul căruia ardea un foc făcut cu coceni… Din lipsă de timp sau cine știe, poate din evidenta ei inabilitate în a se organiza, cele două odăi ale casei erau într-o devălmășie totală. Un calculator – „e stricat”, a explicat Ionuț cu regret – așezat pe o masă, era acoperit cu un maldăr de țoale. Iar pereții, mobilierul sărăcăcios, cuverturile, preșurile și covoarele de pe jos, ușile și tot ce constituie interiorul casei bietului băiat strigă după niște mâni pricepute de oameni harnici și gospodari…
„Aș vrea la liceu, dar să vedem dacă se va putea…”
Nu știi, uitându-te la Ionuț, dacă privirea și zâmbetul lui încolțit din timp în timp, poartă în ele seriozitatea respectului arătat de băiat oricărui adult, sau amărăciunea faptului că deși învață atât de bine, nu și-a putut atinge măcar unul din cele două visuri de până acum. „Prima dată am vrut să mă fac preot, dar n-am glas… Și trebuia ca părinții să fie cununați, și nu sunt… După aia am vrut să mă înscriu la un liceu militar, dar nu am putut să ajung, și s-au terminat înscrierile”, a spus, cu un fel de resemnare tristă, bietul băiat.
Totuși, n-a capitulat, muncind ca măcar cel de-al treilea vis să i se împlinească. Se străduiește atât cât poate să obțină note cât mai mari la examenul din cadrul evaluării naționale ce va avea loc în vară, astfel încât să intre cu brio la un liceu din Focșani. „Aș vrea mult să merg la un liceu din Focșani. La simulare am luat 9,35 la limba română, urmează la matematică, dar sper să știu. Dar nu știu dacă o să pot merge la Focșani… că acolo trebuie bani”, a spus Ionuț, așa că am întrebat-o pe mama lui dacă-l va susține. „Dacă se va putea, va merge. Să vedem dacă-l lasă tata lui, să vedem dacă s-o putea…„, a răspuns aceasta. 
Visuri de copil, pe care împreună le putem îndeplini
Cea mai mare dorință a lui Ionuț este, firește, aceea de a-și putea continua studiile la un liceu din Focșani. Ar fi și păcat ca drumul lui să se oprească, din lipsă de bani, la doar opt clase! Băiatul din Mărăști ar putea deveni, cu un pic de ajutor, orice: inginer, profesor, doctor, avocat, economist… Și-a dorit să fie preot sau să îmbrățișeze cariera militară, dar fiindcă nu s-a putut, la finele celor opt clase poate „zbura” către altă profesie. Pentru asta, important este să meargă la liceu. Iar așa ceva este foarte greu pentru o familie care trăiește din alocații și muncă zilieră, în condițiile în care acasă mai rămân patru copii… Dacă aveți vreo idee, dacă printre voi există cineva care crede că ar putea să-l susțină pe Ionuț să-și continue studiile, scrieți-ne, sau veniți la noi la redacție! Ar fi cea mai mare bucurie a lui!
Tot astfel puteți face și dacă doriți să dăruiți ceva lui și fraților săi. Băiatul ar vrea mult un telefon și un computer, dar și o bicicletă și multe cărți. Cu toții, însă, s-ar bucura de rechizite, dulciuri, alimente, materiale de igienă, detergenți, articole de îmbrăcăminte și mai ales încălțăminte.
Le puteți aduce la sediul redacției noastre din strada Tinereții nr. 1 din Focșani. Sau le puteți dărui personal, vizitându-l pe Ionuț în căsuța lui din imediata vecinătate a Mausoleului din Mărăști!
