Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

Investiții finalizate anul acesta la Panciu


Primăria Orașului Panciu vrea să finalizeze anul acesta trei proiecte de investiții. „Intenționăm ca anul acesta să finalizăm trei proiecte de investiții prioritare pentru administrația locală. Este vorba de proiectele privind construcția unui ansamblu de locuințe sociale, reabilitarea și asfaltarea unor străzi, dar și proiectul privind extinderea rețelei de gaze naturale. Sperăm să avem finanțarea necesară pentru finalizarea acestor proiecte în acest an”, a declarat primarul Iulian Nica. Acesta a reamintit că, în luna august 2016, au fost demarate lucrările de construcție a unui ansamblu de 4 blocuri sociale, construite în baza Legii Locuinței nr. 114/1996, cu modificările și completările ulterioare și 2 blocuri ce vor fi realizate în condițiile prevăzute de OUG 74/2007 privind construirea de locuințe pentru chiriașii evacuați din imobilele retrocedate foștilor proprietari. „Cele 2 blocuri destinate persoanelor evacuate vor însuma 32 de unități locative și vor fi construite în sistem D+P+2E+M. Valoarea lucrărilor (proiectare+execuție) este de 3.809.972 lei, fără TVA. Cele 4 blocuri construite în baza Legii 114/1996 însumează 61 de unități locative, realizate tot în sistem D+P+2E+M. Valoarea lucrărilor (proiectare + execuție) este de 6.893.012,40 lei, fără TVA. Lucrările sunt în grafic și se vor finaliza până la sfârșitul acestui an”, precizează primarul Iulian Nica. Ansamblul de locuințe de pe Aleea Independenței nr. 6-8 va rezolva în mare parte problema spațiului locativ pentru familiile defavorizate sau care au copii în întreținere.

Toate străzile din Panciu vor fi asfaltate

    De asemenea, primarul orașului Panciu a anunțat că tot anul acesta va finaliza proiectul „Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașului Panciu, județul Vrancea”. Primarul orașului Panciu, Iulian Nica, a declarat că acest proiect este important pentru comunitate, iar la finalizarea lucrărilor, orașul Panciu va avea inclusiv șosea de centură complet reabilitată. „Am reușit ca anul trecut să finalizăm lucrările de reabilitare și asfaltare la nouă străzi”, a precizat primarul Iulian Nica. Proiectul „Modernizare tramă stradală în zona centrală a orașului Panciu, județul Vrancea”, are o valoare totală de 10.113.147 lei, inclusiv TVA. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Proiectul prevede asfaltarea unui număr de 12 străzi: Heliade Rădulescu, Angeliului, Silvestru Jim, Republicii, 1 Iunie, 13 Septembrie, Tudor Vladimirescu, Nicolae Iorga, Pieței, Angerului, Mihai Eminescu, Dumbrava.

Alimentare cu gaze naturale în tot orașul

    Primarul Iulian Nica a adăugat că anul acesta vor fi finalizate lucrările de extindere la rețeaua de distribuție a gazelor naturale din orașul Panciu. Aceste lucrări sunt incluse în proiectul „Extindere rețea distribuție gaze natuale în orașul Panciu, județul Vrancea – Etapa a II-a”, în valoare totală de 613.656,60 lei. „În total, această rețea se va extinde cu 2.365 metri”, precizează primarul Iulian Nica. Lucrările prevăzute în proiect sunt în curs de executare în:  Cartierul Dumbrava, Cartierul Satu-Nou, Cartierul Crucea de Jos și Cartierul Crucea de Sus. În anul 2015, rețeaua s-a extins pe străzile Maior Tulea, Răscoala, Nicolae Titulescu (între străzile Ion Roată, George Enescu și Walter Mărăcineanu, pe partea dreaptă sens Panciu-Străoane), Titu Maiorescu (zona Industrială) și Aleea Grivița. Orașul Panciu beneficiază de o rețea de distribuție gaze naturale începând cu anul 2009. Până în prezent, la această rețea s-au branșat atât persoane fizice, cât și operatori economici și instituții publice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?