Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627
Ediția: Sâmbătă 18 Mai 2024. Nr. 6627

Competiții sportive faza pe județ la fotbal, handbal și șah


Municipiul Focșani va găzdui astăzi (sâmbătă-n.r.) Olimpiada Gimnaziilor (OG) și Olimpiada Națională a Sportului Școlar (ONSS), faza pe județ, la mai multe discipline sportive. Astfel, la handbal băieți ciclul gimnazial competiția se va desfășura la Sala Polivalentă din Focșani, începând cu ora 8.30, meciurile de fotbal băieți gimnaziu se vor ține la Școala 2 din Focșani, iar cele de șah gimnaziu fete și băieți se vor desfășura la Colegiul Național Unirea. 
Toate aceste competiții se desfășoară sub organizarea Inspectoratului Școlar Județean Vrancea, în colaborare cu Direcția Județeană de Sport și Tineret și Asociațiile de Sport pe ramuri: fotbal, șah și handbal. „Echipele participante sunt câștigătoarele etapelor pe centre de localitate. Sper într-o participare corectă, arbitraj corect, comportament corect din partea elevilor și profesorilor coordonatori. Toți organizatorii urează mult succes competitorilor și cel mai bun să câștige. Èšin să menționez că asistența medicală este asigurată de Școala Postliceală Sanitară de Stat Hippocrate”, a spus Vica Mincă, inspector școlar de educație fizică și sport.
De menționat este faptul că în perioada următoare se vor desfășura fazele și la celelalte discipline sportive.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?