Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

MAI: Creșterea siguranței în sezonul estival, gestionarea situațiilor de urgență și încadrările de personal – priorități în perioada următoare


Creșterea siguranței în sezonul estival, gestionarea situațiilor de urgență și încadrările de personal reprezintă prioritățile Ministerului Afacerilor Interne în perioada imediat următoare. Acestea au fost stabilite într-o ședință condusă miercuri de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, la care au participat toți factorii de conducere din MAI și șefii structurilor operative.
Potrivit MAI, pentru perioada imediat următoare, ministrul Afacerilor Interne a anunțat ca prioritate asigurarea unui climat ridicat de siguranță pentru sezonul estival, în stațiunile turistice de pe litoralul românesc fiind deja luate primele măsuri pentru asigurarea ordinii publice și prevenirii evenimentelor care ar putea afecta vacanța turiștilor. ”Din estimările noastre, numărul de turiști pe litoralul românesc va fi unul mai mare decât în anii precedenți, iar asta înseamnă și o mobilizare corespunzătoare a structurilor operative care au ca sarcină siguranța cetățenilor. Pentru că luni este zi liberă ne așteptăm ca încă din acest weekend să avem un număr mare de turiști pe litoral”, a afirmat ministrul Petre Tobă.
El a cerut Poliției Române, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră și structurilor pentru situații de urgență să asigure resursele umane și logistice necesare punerii în aplicare a prevederilor Planului general de măsuri pentru creșterea siguranței cetățenilor pe perioada sezonului estival, conform căruia peste 1.500 de angajați ai MAI vor fi prezenți în misiuni pe litoralul Mării Negre.
O altă prioritate a MAI este reducerea deficitului de personal, prin continuarea etapelor de încadrare de specialiști, de personal contractual, de ocupare a locurilor rămase libere în urma concursurilor din sursă externă și de încadrare a promoției acestui an din Academia de Poliție și școlile de agenți și subofițeri. „În perioada următoare vor începe primele concursuri pentru încadrarea de personal medical și personal contractual, urmând ca în luna iulie să fie încadrați cei 1.455 de ofițeri și agenți/subofițeri din școlile MAI. În prezent, deficitul de personal în MAI este de peste 15.000 de polițiști, jandarmi, pompieri sau polițiști de frontieră”, precizează MAI.
Un alt punct al analizei de etapă ce a avut loc miercuri l-a reprezentat stadiul implementării proiectelor finanțate din fonduri europene nerambursabile. „În prezent, sunt în stadiu de implementare 78 de astfel de proiecte în valoare de peste 645 milioane de lei. Cele mai importante sume sunt destinate structurilor pentru situații de urgență, având ca destinație achiziția de echipamente de intervenție, și Poliției Române”, arată MAI.
În cadrul ședinței operative s-au evaluat și obiectivele prioritare ale ministerului, care decurg din programul de guvernare, Strategia Națională de Ordine Publică și celelalte strategii sectoriale din domeniul MAI, toate aceste activități fiind în grafic.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?