Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

TOPUL FIRMELOR care au obținut PROFIT anul trecut în Vrancea


Afacerile din confecțiile textile și din agricultură au adus cele mai mari profituri în anul 2015. Rezultatele economice de anul trecut au fost publicate de Ministerul Finanțelor Publice și arată care sunt patronii cu cele mai bune rezultate. Familia Simiz, prin fabricile de confecții Pandora, a reușit un profit de peste 22,4 milioane lei. Surpriza o reprezintă producătorul de energie termică ENET care a anunțat un profit de peste 821 mii lei.

    Pandora Prod se menține pe primele locuri în topul celor mai profitabile firme vrâncene, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice pentru anul 2015. Pandora Prod, firma de confecții a familiei Simiz, a obținut în 2014 un profit de 22,4 milioane lei la o cifră de afaceri de peste 198 milioane lei. Este un profit dublu față de ceea ce se înregistra în urmă cu doi ani de zile. Rezultatele economice foarte bune confirmă că Pandora Prod este cea mai puternică firmă de confecții din Vrancea, fiind furnizor pentru mărci de renume precum H&M sau Zara. De altfel, firmele de confecții care lucrează pentru parteneri externi au raportat cote de profit foarte bune. Astfel, Roșca Conf a raportat un profit de 4,6 milioane lei, iar Artifex (alt furnizor pentru H&M) un profit de 2,5 milioane lei.
    Profit au adus însă și afacerile din agricultură. Ca de obicei în ultimii ani, cel mai mare profit raportat îl au firmele din grupul Premium Porc. Consinterfin, Premium Porc, Premium Porc Feed, Premium Porc Negreni au raportat un profit de peste opt milioane lei. Iar afacerea danezilor se extinde în continuare. Datele economice arată că danezii de la Premium Porc au ajuns un reper pentru agricultorii vrânceni datorită afacerilor profitabile dezvoltate în ultimii ani. Danezii care au investit în agricultura vrânceană sunt reprezentați de DCH International. Compania de investiții daneză a fost înființată în 2001 și se ocupă de creșterea porcilor prin grupul de firme grupate în jurul Premium Porc în România și de Canmark Family Farming, în Canada.
    O altă firmă cu profit mare în 2014 a fost Metale Internațional, cu 4,8 milioane lei sau Balcanic Prod cu profit de peste șase milioane lei.
În topul celor mai profitabile firme se află și Vincon, cel mai mare producător de vinuri din România. Firma a obținut un profit de 2,09 milioane lei, iar Vincon Logistic a raportat un profit de peste 1,2 milioane lei. Profit au raportat și alți producători de vinuri, precum Vinexport Trade Mark, cu 2,4 milioane lei.
    Cel mai mare producător de produse din carne din județ, Aurora Com de la Odobești, continuă evoluția bună din ultimii ani și a anunțat profit de 3,5 milioane lei. Un profit bun, peste 1,4 milioane lei, a obținut și Agricola Prod, societatea condusă de Constantin Bazon, vicepreședinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România. Pentru alte firme din agricultură, relevantă este cifra de afaceri de anul trecut, ținând cont că au derulat investiții masive în retehnologizarea fermelor. De asemenea, Agroind Focșani a anunțat un profit de peste un milion de lei pentru 2015

ENET a trecut pe profit

    Surpriza în situațiile Ministerului Finanțelor Publice o reprezintă producătorul de energie termică ENET Focșani. Acesta a anunțat un profit de 821 mii lei, la o cifră de afaceri de 52,2 milioane lei. Este primul an în care societatea înregistrează profit. Situația financiară bună vine după un an 2014 cu probleme, fiind înregistrate pierderi de peste 10,6 milioane lei. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor Publice, datoriile totale ale ENET au scăzut la 119 milioane lei, în vreme de creanțele sunt de 21,9 milioane lei. Datele economice arată că pentru a depăși situația financiară dificilă a fost nevoie de o reorganizare a societății. Comparativ cu anul 2010, societatea a disponibilizat sau au plecat de bună voie peste o sută de angajați. Dacă în 2010, la Enet lucrau 396 de salariați, în 2015, numărul de muncitori raportat la Finanțe a fost de doar 273.

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?