Psittacinele datorită abilităților lor sociale sunt foarte îndrăgite ca animale de companie. Se atașează de stăpâni, considerându-i membrii unei mari familii și au nevoie de multă afecțiune din partea acestora. Acești papagali reprezintă o subfamilie, care aparține familiei Psittacidae și care la rândul ei face parte din marea familie de papagali Psittacoidea. Această superfamilie de papagali este inclusă în ordinul Psittaciformes din care mai fac parte două superfamilii Cacatuoidea și Strigopoidea.
Ordinul Psittaciformes cuprinde aproximativ 350 specii grupate în peste 80 de genuri. Majoritatea acestor păsări trăiesc în zonele tropicale sau subtropicale, deși există câteva specii care trăiesc și în zona temperată. Cea mai mare diversitate de papagali se găsește în America de Sud și Australia. La papagali din familia Psittacoidea întâlnim foarte multe varietăți, atât ca dimensiuni, cât și coloristică. Dimensiunile lor variază între 9 cm (Papagalul pigmeu sau Micropsitta pusio) și 100 cm (Papagalul zambila — Anodorhynchus hyacinthinus). Unii sunt viu colorați, iar alții se remarcă printr-un penaj multicolorat absolut impresionant.
Majoritatea Psittacinelor sunt păsări sociale, care trăiesc în familii, grupuri sau stoluri. Acestea interacționează mult între ele, dezvoltând excelente abilități de comunicare. Majoritatea se împerechează pe viață și mențin legături foarte strânse cu partenerii. Au un mod deosebit de a comunica, atât prin voce, cât și prin gesturi. Multe specii pot imita conversația umană și alte sunete, precum salvarea, claxonul mașinilor, plânsul copiilor, chiar uneori și televizorul… Unii papagali sunt inteligenți și vorbesc la nivelul unui copil uman de patru sau cinci ani. Totuși, nu toți sunt la fel, există papagali liniștiți, mai puțin zgomotoși.
Psittacinele se deosebesc de alte păsări prin ciocul puternic, ca un cârlig. Maxilarul vine peste mandibulă (porțiunea de jos a ciocului). Ciocul le ajută inclusiv atunci când se deplasează, iar păsările mai mari sunt capabile să prindă diverse obiecte pentru a se ajuta în hrănire sau pur și simplu pentru a se juca. Ciocul este puternic și dur, motiv pentru care papagalii îl folosesc să spargă semințele, potrivit site-ului animalutul.ro.
Papagali din familia Psittacidae au limba puternic muscularizată, pe care o folosesc să împingă hrana în jos, spre esofag. Acești papagali prezintă o gușă (o porțiune mărită a esofagului) în care stochează mâncarea. Aici, hrana începe să fie umezită și descompusă de enzime, după care trece în sistemul digestiv. Cel de-al doilea aspect prin care Psittacinele se deosebesc de papagalii obișnuiți sunt degetele zigodactile: două sunt îndreptate înainte, două înapoi. Datorită acestei poziționări, se pot cățăra și sunt capabili să prindă diferite obiecte între gheare. Se apreciază ca fiind singurele păsări capabile să prindă mâncarea între gheare și să o consume ținând-o astfel. Aceste păsări au capul mare, rotunjit, gâtul și picioarele scurte.
La unele specii sunt accentuate în mod evident diferențele între sexe: masculii sunt mai mari și mai colorați sau femelele sunt mai rotunde și prezintă culori fade ori extrem de expresive, fiind în contradicție cu masculii. Cele mai importante componente ale dietei la cei mai mulți dintre papagali sunt semințele, nucile, fructele, dar se hrănesc și cu nectar, polen, muguri și chiar insecte.
Durata medie de viață a papagalului este de aproximativ 60 de ani, cu toate că nu este neobișnuit ca papagalii să atingă vârste mult mai mari, potrivit site-ului a-z-animals.com.
