Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Femeie accidentată grav de o mașină care mergea înapoi


O femeie de 80 de ani a fost rănită grav, în urma unui accident rutier care s-a produs miercuri dimineață, în comuna Slobozia Bradului. Femeia de 80 de ani se deplasa pe marginea drumului, în calitate de pieton, în momentul în care o mașină, al cărei șofer efectua manevra de mers înapoi, a dat peste ea. „La data de 30 martie a.c., ora 08.15, un tânăr de 21 de ani, din comuna Valea Râmnicului, județul Buzău, în timp ce conducea un autoturism în comuna Slobozia Bradului, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi și a accidentat grav pe o femeie de 80 de ani, din localitate, care se deplasa în calitate de pieton pe marginea părții carosabile. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au transmis reprezentații IPJ Vrancea.
    Tot la Slobozia Bradului, un bărbat s-a accidentat după ce a căzut de pe o bicicletă. Avea și motive să-și piardă echilibrul, în condițiile în care avea o alcoolemie de 1,13 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a suferit răni ușoare, după cum spun polițiștii. „La data de 30 martie a.c., ora 19.11, un bărbat de 55 de ani, din comuna Slobozia Bradului, în timp ce mergea pe o bicicletă pe DC 184 și se afla în stare de ebrietate, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă. În urma producerii evenimentului a rezultat rănirea ușoară a biciclistului. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a modului de producere a evenimentului”, au adăugat oamenii legii.    
    La Jariștea, un șofer băut a avariat o mașină, după care a plecat de la fața locului. A fost găsit acasă de polițiști, iar la testarea cu aparatul alcooltest rezultatul alcoolemiei a fost de 0,73 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii l-au dus la spital pentru probe de sânge, după care i-au întocmit un dosar penal de cercetare. „La data de 30 martie a.c., ora 19.00, polițiștii din Jariștea s-au sesizat din oficiu despre producerea unei tamponări, pe strada Blaga, din localitate. La locul producerii evenimentului a fost găsit un autoturism care prezenta avarii pe partea dreaptă. Din primele verificări efectuate s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un bărbat de 32 de ani, din localitate, care nu a fost găsit la locul producerii evenimentului. Acesta a fost depistat la domiciliu, iar în urma testării a rezultat o concentrație de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal”, au mai spus polițiștii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?