Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623
Ediția: Marți 14 Mai 2024. Nr. 6623

O tânără și-a aruncat pruncul abia născut în WC-ul din curte!


O tânără din comuna Bălești a născut acasă, neasistată, apoi și-a aruncat copilul în WC-ul din curte. Cadavrul pruncului a fost găsit în stare de putrefacție. Anchetatorii ne-au spus că vor trimite probe la Iași pentru a se stabili dacă bebelușul s-a născut viu ori mort. Femeia este cercetată în stare de libertate pentru „ucidere a nou născutului, săvârșită de către mamă”. 
 O femeie, din comuna Bălești, a adus pe lume un copil, pe care l-a aruncat în haznauna din curte. Vica Sevastița Mircea, în vârstă de 24 de ani, era gravidă în șapte luni, iar în urmă cu aproximativ două săptămâni a fost internată în Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” Focșani întrucât avea probleme cu sarcina. O zi, atât a rezistat femeia la spital, după care și-a luat lucrurile și a plecat, fără să anunțe pe nimeni. Practic, a fugit din unitatea medicală. Reprezentanții Spitalului Județean spun că tânăra a fost internată pe 6 iunie și a fugit din unitatea medicală pe 7 iunie, după ce a fost diagnosticată cu „amenințare de naștere prematură”. 
 Vica Sevastița Mircea s-a întors acasă, la Bălești, iar după câteva zile a născut. După ce a adus pe lume copilul, nașterea fiind neasistată, femeia a aruncat fătul în WC-ul din curtea casei. Nimeni nu a știut nimic, până când asistentul social din cadrul Primăriei Bălești nu a observat că femeia nu mai are burtă, dar și că nu are niciun copil mic. Ulterior, asistentul social a aflat ce s-a întâmplat și a sesizat poliția.
Inițial, tânăra a spus că a născut și a abandonat copilul în Spitalul din Râmnicu Sărat. Angajații primăriei din localitate au făcut verificări și au aflat că aceasta a mințit. „Am reușit să angajăm o persoană pe acest post (asistent social-n.r.) și am dat dispoziție să se facă anchete la toate persoanele cu probleme. Se știa că femeia este gravidă, iar atunci când a ajuns angajatul nostru a întrebat-o unde este copilul, văzând că nu are nici burtă, nici copil. Atunci, ea a spus că a născut la spitalul din Râmnicu Sărat și că a lăsat copilul acolo. Am făcut verificări, am sunat la spital și nu apărea nicio internare de la Bălești și nicio naștere. Atunci am luat mașina și pe ea și am plecat către Spitalul din Râmnicu Sărat, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Pe drum a spus că a născut acasă și că a aruncat copilul în wc. Apoi am anunțat poliția și este anchetă”, ne-a declarat Stancu Bălescu, primarul comunei Bălești. 
        Cadavrul era înfășurat în cârpe și băgat într-un sac 
 
 În urma sesizării, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au mers la Bălești pentru cercetări. Ei au găsit nou-născutul în wc, cadavrul acestuia fiind în stare de putrefacție. Era învelit în cârpe și băgat într-un sac din plastic. Trupul neînsuflețit a fost ridicat și adus la Focșani, pentru necropsie. Tot la Focșani a ajuns și mama, care a fost supusă unor investigații, iar în urma acestora a rezultat că ea a născut recent.
 Femeia le-a spus anchetatorilor că pruncul pe care l-a născut era mort și de aceea l-a aruncat în WC. „La data de 26 iunie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Bălești au fost sesizați de numita C. Ana Maria, asistent social în cadrul Primăriei Bălești despre faptul că numita M. Vica Sevastița, de 24 ani, din localitate, nu mai prezintă aspecte fiziologice specifice sarcinii și nici nu are la domiciliu copil nou născut. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că numita M. Vica Sevastița a fost însărcinată în cel puțin 7 luni, iar la data de 09.06.2014, datorită unor probelme medicale cauzate de sarcină, a fost transportată la Spitalul Județean Vrancea. În ziua de 10.06.2014, aceasta a părăsit spitalul fără acordul medicilor și după 2-3 zile a născut neasistată, la domiciliu, după care, la scurt timp de la naștere, a aruncat fătul în W.C.-ul din curtea locuinței, declarând că acesta nu ar fi dat semne de viață. Cadavrul nou-născutului a fost depus la morga S.J.M.L.Vrancea, pentru efectuarea expertizei medico-legale. În cauză a fost întocmit dosar penal în care autoarea este cercetată sub aspectul săvârșirii  infractiunii  de ucidere a nou născutului, săvârșită de către mamă”, ne-a precizat comisarul Zorel Burlan, de la biroul de presă al IPJ Vrancea.  
Anchetatorii ne-au spus că se vor trimite probe la Iași pentru a se stabili cu exactitate dacă copilul s-a născut viu sau mort, după cum susține mama. 
         O echipă a DGASPC a ajuns la Bălești
 Femeia mai are acasă trei copii. În urma acestei situații, reprezentanții Primăriei Bălești au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC). Astfel, la fața locului a ajuns o echipă din cadrul instituției, care a preluat ceilalți copii și i-a adus la Focșani. „Am primit informarea de la primărie că acasă mai sunt trei copii ai femeii, în vârstă de 3, 7 și 1 an și jumătate, care au rămas cu bunica maternă, în vârstă de 51 de ani. S-a deplasat imediat acolo echipa de intervenție a Serviciului de Intervenție în Regim de Urgență pentru a identifica nevoile copiilor și pentru a-i prelua în regim de urgență”, a declarat Luminița Liciu, directorul adjunct al DGASPC. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?