Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Acuzații de ABUZ și ȘANTAJ la adresa președintelui Obştii satelor Vidra-Tichiriş


Un scandal se prefigurează la Obștea satelor Vidra – Tichiriș. Președintele obștii, Bogdan Marica (FOTO), este acuzat că ar fi vândut masa lemnoasă aferentă anului 2015 și o parte din cea aferentă anului 2016 fără a avea aprobarea Consiliului de Administrație. Acuzațiile sunt făcute de Ion Micu, Vasile Roman și Vasile Oancea, membri în Consiliul de Administrație al Obștii satelor Vidra și Tichiriș. Aceștia susțin că Bogdan Marica ar fi vândut ilegal peste 8000 de metri cubi de lemn, aducând în acest fel prejudicii importante obștii. Bogdan Marica mai este acuzat că și-ar fi mărit ilegal indemnizația de președinte și tot ilegal și-ar fi acordat-o pentru o perioadă anterioară celei de la care a preluat funcția de președinte al obștii. În replică, președintele obștii, Bogdan Marica, susține că „tot ce s-a făcut, s-a făcut în baza statutului obștii și cu aprobarea adunării generale a Obștii”.

    Președintele obștii satelor Vidra – Tichiriș, Bogdan Marica, este acuzat că a vândut masa lemnoasă aferentă anului 2015 și o parte din cea aferentă anului 2016 fără a avea aprobarea Consiliului de Administrație. Acuzațiile sunt făcute de Ion Micu, Vasile Roman și Vasile Oancea, membri în Consiliul de Administrație al Obștii satelor Vidra și Tichiriș. Aceștia susțin că Bogdan Marica ar fi vândut ilegal peste 8000 de metri cubi de lemn, aducând în acest fel prejudicii importante obștii. În acest sens a fost depusă o plângere la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, semnată de Ion Micu, Vasile Roman și Vasile Oancea. Bogdan Marica mai este acuzat că „a angajat tot felul de cheltuieli tot fără consultarea Consiliului de Administrație”. „A încheiat un contract de colaborare cu un contabil tot fără acordul Consiliului de Administrație al obștii”, se mai arată în plângere.
    De reținut că Ion Micu i-a mai făcut o plângere penală președintelui Obștii satelor Vidra și Tichiriș, Bogdan Marica, pe care l-a acuzat de abuz în serviciu și șantaj. Marica este acuzat că a refuzat să pună în aplicare o decizie a Consiliului de Administrație prin care Ion Micu trebuia a fost desemnat secretar al obștii. Însă cea mai gravă acuzație este aceea că Bogdan Marica ar fi vândut fără acordul Consiliului de Administrație al obștii, întreaga masă lemnoasă a anului 2015. „Vă supun atenției un alt abuz al președintelui Marica Bogdan. Acesta a vândut, fără acordul Consiliului de Administrație, masa lemnoasă aferentă anului 2015 fapt ce înseamnă încălcarea art. 20, 21, 22, iar prin aceasta s-a adus un prejudiciu de cel puțin 80 de mii de lei, întrucât avem o ofertă de cumpărare de cel puțin 130 de lei mc pe fir la o cantitate totală de 8 mii de metri cubi deoarece această cantitate s-a vândut cu 120 lei mc”, se arată în plângerea depusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea.

Bogdan Marica, acuzat că ar fi favorizat o firmă din Năruja

    De asemenea, Bogdan Marica mai este acuzat că a cheltuit „total aiurea”, aproximativ 180 mii de lei, sumă provenită din subvenții APIA, „fără să se facă cheltuielile de îngrijire a pășunii așa cum ar fi fost legal”. „Cea mai mare cantitate de lemn, peste 6000 de metri cubi de lemn au fost dați, prin încredințare directă, unei firme de la Năruja. Prețul a fost de 120 lei metrul cub în condițiile în care aveam oferte mai mari cu 130 și chiar 140 lei metrul cub, pe fir. Însă domnul Marica nu a vrut să organizeze licitație și a dat masa lemnoasă cui a vrut și după bunul plac, nu așa cum prevede statutul obștii și legea, prin licitație. În acest mod obștenii au avut numai de pierdut”, a precizat Ion Micu, membru al Consiliului de Administrație și cel care a semnat două plângeri împotriva președintelui Obștii satelor Vidra-Tichiriș.

Bogdan Marica, acuzat că și-ar fi mărit ilegal indemnizația de președinte

    Mai mult, Ion Micu îl mai acuză pe Bogdan Marica că și-ar fi mărit ilegal indemnizația de președinte și tot ilegal și-ar fi acordat-o pentru o perioadă anterioară celei de la care a preluat funcția de președinte al obștii. „Membrii obșteni trebuie să știe că Bogdan Marica și-a mărit ilegal indemnizația de la 600 de lei la 1500 lei net, lunar. Mai mult, și-a acordat abuziv și ilegal această indemnizație și în perioada noiembrie 2014 -iunie 2015, lună în care noi am primit certificat grefă de la Judecătoria Focșani prin care se recunosc noile organe statutare ale obștii. Mai exact, Marica a prejudiciat obștea cu sume importante numai prin această manevră ilegală”, a mai susținut Ion Micu.
    Acesta mai afirmă că șantajul „s-a petrecut asupra fiecăruia dintre cei trei consilieri Micu Ioan, Roman Vasile și Oancea Vasile pentru a-l vota în funcția de vicepreședinte pe numitul Varvara vasile, de asemenea și el consilier în cadrul Consiliului de Administrație al Obștii Vidra-Tichiriș”.

Bogdan Marica neagă acuzațiile ce i se aduc

    Contactat de reporterii noștri, președintele Obștii satelor Vidra -Tichiriș, Bogdan Marica, a declarat că „tot ce s-a făcut, s-a făcut în baza statutului obștii și cu aprobarea adunării generale a Obștii „. Acesta susține că toate aceste plângeri au ca scop denigrarea sa deoarece candidează ca independent la funcția de primar al comunei Vidra. „Tot ce s-a făcut, s-a făcut în baza statutului obștii și cu aprobarea adunării generale a Obștii. Toate plângerile acestea sunt făcute cu scopul de a mă denigra pentru faptul că eu îmi voi depune candidatura independent pentru funcția de primar. Tot ce am promis că fac în calitate de președinte al obștii am făcut și voi face în continuare, chiar dacă domnul consilier Ion Micu vrea să fie alături de mine și vrea să muncească la Obștea Vidra, Tichiriș. Avem hotărâri ale Adunării Generale și decizii care atestă corectitudinea acțiunilor mele. Sunt singurul președinte care am pus în vânzare masa lemnoasă toată la pachet. Adică și bună și rea și foarte rea la același preț și cu plata în 72 de ore. Mai mult, am dat fiecărui membru obștean câte 300 lei reprezentând cota mărită și pe deasupra fiecare obștean a primit tot ca drepturi câte 250 lei ajutor de încălzire”, a afirmat președintele Obștii satelor Vidra -Tichiriș, Bogdan Marica.

22 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?