Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO : Elevii de la Școala “Nicolae Iorga” au fost “Călători în lumea poveștilor lui Creangă”


În spiritul unei frumoase tradiții, la Åžcoala Gimnazială „Nicolae Iorga” Focșani s-a desfășurat a atractivă activitate ce a marcat 79 de ani de la nașterea marelui povestitor Ion Creangă. Centrul de Documentare și Informare a fost gazda finalizării proiectului derulat pe parcursul unei săptămâni, proiect ce a cuprins vizionări de filme documentare Ion Creangă, realizări de ppt-uri, pliante, afișe,  expoziție de desene proprii ilustrative pentru opera marelui povestitor. Coordonați de profesoara Liliana Nițu și de  bibliotecara Adriana Măciucă, elevii clasei a V-a B au făcut o incursiune în lumea operei lui Ion Creangă, dovedind, și într-un concurs, că au cunoștințe solide pe tema propusă chiar de ei. Activitatea în sine a fost o carte deschisă, s-au realizat interesante schimburi de opinii critice la adresa unor fragmente de texte studiate sau mai puțin cunoscute de către elevii clasei implicate. Concluzia la care au ajuns participanții a fost că rămân suficiente necunoscute care trebuie, în timp, deslușite, opera scriitorului rămânând, încă, plină de surprize. La final, coordonatoarele au înmânat elevilor diplome pentru implicarea în activitățile proiectului.  
   

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?