Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639
Ediția: Sâmbătă 1 iunie 2024. Nr. 6639

VIDEO : Sindicaliștii din învățământ au înmânat o listă cu nemulțumiri prefectului


Membrii Sindicatului Liber din Învățământ (SLI) Vrancea au protestat și ieri în fața sediului Prefecturii Vrancea. Instituția a fost pichetată în intervalul orar 11.30-13.30. Protestul va continua și astăzi.
Aproximativ 80 de dascăli au venit în Piața Unirii să își strige nemulțumirea față de promisiunile făcute de guvernanți și trecute acum sub preș. Principalele nemulțumiri ale membrilor de sindicat sunt: proiectul Legii Salarizării Unitare care situează angajații din învățământ în intervalul coeficienților 1,10 – 2,21 pe o scară de la 1 la 12; neacordarea majorării salariale de 20% începând cu 1 iulie 2017; nepunerea în plată a hotărârilor judecătorești restante, precum și a sentințelor care vizează dobânzile. De asemenea, sindicaliștii se plâng și de calcularea incorectă a sporurilor salariale și neacordarea voucherelor de vacanță pentru anul 2017.
Înarmați cu pancarte și o portavoce, ei au strigat „Fără educație, moare orice nație”, „V-am votat și ne-ați trădat”, „Fără școală, egal popor analfabet”, „Tăriceanu stai ca un vierme în untură” și altele. La finalul protestului, o delegație a SLI Vrancea a mers la prefectul județului, căruia i-a înmânat o listă cu nemulțumiri, pe care acesta să o trimită prim-ministrului și ministrului Educației.


2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?