Azi, și când arde un covoraș de baie sau băieții fără case mai încing câte un foc prin imobilele părăsite, se pornește un adevărat vacarm, la care contribuie, și bine fac, Pompierii, Ambulanța, Poliția etc. Ce a fost, însă, acum mai bine de 7 decenii, în noaptea de 2 spre 3 martie a anului 1943, doar sufletele celor care au suferit atunci mai pot descrie grozăvia acelui moment, plus câteva dosare de arhivă și o lucrare muncită, anume Monografia comunei Soveja, scrisă de către distinșii profesori Florica și Iulian Albu. „Vântul puternic smulgea plase de șindrilă aprinse și acestea zburau pe sus și cădeau pe alte case, așa că satul arzând părea o flacără fără margini. Nu se vedea nici cerul, nici pământul, decât focul iadului. De fapt ce se întâmpla atunci erau numai țipete și răcnete, se căutau, se strigau unii pe alții, zbierau vacile, nechezau caii, urlau câinii când îi cuprindeau flăcările și ardeau de vii, vântul puternic spulberând orice nădejde de a mai trăi. La apariția zorilor, s-au ivit razele de speranță în supraviețuire. Satul întreg era un cimitir, acest aspect îl dădeau sobele rămase în picioare, ca niște cruci – pietre funerare pe mormintele așezării întregi. Arseseră și pomi, și grajduri, de nu se mai puteau identifica nici ulițele, nicidecum proprietatea fiecăruia. Apa Dragomirna abia se scurgea și ea, ca lacrimile localnicilor care mai puteau să o vadă. Oamenii din satul Rucăreni și cei de la Odăi îi căutau pe cei sinistrați, unii scăpați de foc aproape goi, așa cum fugiseră din așternut, și atunci parcă se producea o adevărată sudură omenească”, este consemnat în istoricul comunei, cel amintit mai sus.
Tot dezastrul a pornit de la un gest prostesc al unui soldat german care a încercat să aprindă un foc în sobă, folosind un butoi cu benzină de 50 de litri. Emanația provenită din carburant a luat foc instantaneu și a provocat o mică explozie care a antrenat toate obiectele din jur, inclusiv recipientul plin cu combustibil, pe care l-a răsturnat, iar lichidul a luat foc imediat. S-a estimat, la anchetă, că incendiul putea fi controlat în această fază, dar cei implicați, probabil în stare de ebrietate, au avut alte preocupări, printre care să salveze lucrurile din sediu și pe cele personale.
Lipsa de reacție a acestora a determinat o adevarată catastrofă. Bilanțul uman al incendiului – 17 morți: 9 femei, 3 fetițe, 1 bărbat, 4 băieți, dintre care 2 contuzionați, 10 asfixiați și 5 carbonizați. Au fost 40 răniți, dintre care 30 în stare foarte gravă. Au fost distruse 500 de locuințe, școala, primăria, postul de jandarmi, stațiunea. Au mai ars 70 de vaci, 150 de oi, 25 de porci, circa 5000 de păsări, 150 de căruțe și aproape toate uneltele agricole. Pagubele cauzate au fost estimate, aproximativ, la suma de 400.000.000 lei, acest lucru datorită și faptului că toate gospodăriile erau bogate, iar în case au rămas foarte mulți bani care au ars după cum a ars aproape tot avutul ce era în case și în curți. Sinistrații, în număr de circa 2. 000, au fost cazați în casele rămase din satul Dragosloveni, în satul Rucăreni, la Odăi, adică în locuințele ce aveau în munte și parte din ei s-au dus la Mărășești (între vii) unde au construit locuințe, fiind împroprietăriți acolo de la reformă. Nimeni nu a rămas fără casă, se pomenește în aceeași lucrare.
Iată cele stabilite de către autorități pentru remedierea situației: „Am luat măsuri pentru așezarea primăriei și a postului de jandarmi și pentru instalarea telefonului. Pentru a preveni izbucnirea unei epidemii, populatia Sovejei a fost vaccinată cu ser antitific, paratific și antitetanos”. Conform calculelor elaborate de Serviciul Tehnic al Județului Putna, pentru reconstrucția comunei Soveja era nevoie de 40.000 m.c. de lemnărie, de 50.000 kg fier, 50.000 kg cuie de diferite dimensiuni, 500.000 kg ciment Portland și 40.000 kg tablă galvanizată.
În vederea refacerii așezării „s-a hotărât ca strada principală din Soveja să aibă cel puțin 12 m lățime, în care să se cuprindă șoseaua de 6 m, 2 rigole de scurgerea apelor a câte 1 m și 2 trotuoare a câte 2 m. Pe marginea trotuarului și pe tot parcursul șoselei din sat să se facă plantarea de arbori decorativi, la o distanță de circa 8 m arbore de arbore. Ulicioarele laterale trebuiau a se lărgi până la 9 m, din care 5 m pe platforma carosabilă, 1,5 pe cele două rigole și 2,5 m pentru cele două trotuare. În ceea ce privește refacerea clădirilor, scopul nostru urmărit, în concondanță cu dorința locuitorilor, este de a se menține tipul caselor din regiune, adică din Vrancea”.
O altă recomandare a Serviciului Tehnic, unanim acceptată de populația Sovejei, a fost introducerea acoperișurilor greu inflamabile, din tablă neagră, tablă galvanizată, țiglă roșie sau țiglă de ciment. Autoritățile optau pentru țigla de ciment, deoarece aceasta se fabrica în zonă, față de celelalte tipuri de țiglă care se fabricau în diferite colțuri ale țării, fapt ce făcea transportul acestora mai dificil și mai costisitor. Fiecare sinistrat urma a se adresa Serviciului Tehnic Județean, care avea obligația de a-i delimita terenul pentru casă și de a-i oferi sfaturi practice pentru refacerea gospodăriei. Memoriul făcea mențiune și la modul de așezare a fațadelor caselor, care trebuiau aliniate paralel cu șoseaua și nu la voia întâmplării.
Același obiectiv l-a avut și apelul lansat la 25 martie 1943, de prefectul de Putna, Panaite N. Pavlu, către locuitorii din întreg județul: ,,Sătenii din partea satului care au scăpat de incendiu, cât și acei din satul Rucăreni, cu inimă bună și cu dragoste frățească, au adăpostit pe sinistrați. De asemenea, și locuitorii din comunele vecine au contribuit cu alimente și furaje pentru vite. Consiliul de Patronaj al Operelor Sociale, condus de Doamna Maria Antonescu, împreună cu Consiliul de Patronaj al județului nostru, au intervenit cu grabnice ajutoare de hrană și îmbrăcăminte și continuă de a da ajutoare. Județul, orașele și toate comunele rurale vor contribui cu sume importante din bugetele lor pentru reconstructia Sovejei. Funcționarii publici din județul nostru își vor da obolul lor pentru sinistrați. Guvernul a intervenit cu ajutoare. Guvernământul Transnistriei prin guvernator Alexianu – fiu al Putnei, a dăruit 20 vagoane cu porumb și 5 milioane lei pentru refacerea locuințelor în stil vrâncean. Apelul de față se îndreaptă către întreaga populație, de orice naționalitate, a județului nostru, care este rugată să subscrie benevol sume de bani pentru ajutorarea sinistratilor, pe baza principiului că toți dintr-un județ trebuie să se solidarizeze cu acei greu loviți de soartă și aflați în mare nenorocire. Societățile de cherestea din județ și proprietarii de păduri sunt de asemenea rugați să dea gratuit lemnărie de construcție. Listele de subscripție și carnetele chitanțiere, semnate de subsemnatul, în calitate de Președinte al Consiliului pentru refacerea Sovejei, se vor găsi la toate Primăriile și autoritățile din orașul Focșani și din județ”, încheie prefectul apelul său, păstrat în documentele de arhivă și publicat în Cronica Vrancei nr. IX coordonată de profesorul Horia Dumitrescu.
Din păcate, o întâmplare asemănătoare a avut loc de curând (Colectiv-n.r.), așa încât, pe bună dreptate, ne putem întreba cât trebuie să mai învățăm din astfel de drame, pentru ca să nu mai treacă nimeni, niciodată, prin așa ceva.
Florin Marian Dîrdală,
Arhivele Naționale Vrancea
