Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Duminică 26 Mai 2024. Nr. 6633

Ce cursuri de formare profesională puteți urma anul acesta


Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea organizează, anul acesta, foarte multe cursuri de inițiere, calificare și perfecționare la care se pot înscrie atât șomerii, cât și persoanele care doresc să-și schimbe meseria, să se perfecționeze sau să se califice în alta nouă. 
Potrivit celor spuse de Daniela Brihoianu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Vrancea, cursurile care vor fi organizate pe parcursul anului 2016 sunt: apicultor – calificare nivelul I; agent de securitate – calificare nivelul I; barman – calificare nivelul I; bucătar – calificare nivelul II; cofetar – calificare nivelul I; comunicare în limba străină engleză – perfecționare; confecționer tâmplărie din aluminiu și mase plastice – calificare nivel II; contabil – perfecționare; cosmetician – calificare nivel III; frizer – calificare nivelul I; frizer – coafor-manichiură-pedichură – calificare nivelul II; instalator instalații tehnico sanitare și de gaze – calificare nivelul II; inspector resurse umane – perfecționare; lucrător în alimentație – calificare nivelul I; lucrător în comerț – calificare nivelul I; lucrător finisor în construcții – calificare nivelul I; lucrător instalator pentru construcții; lucrător în structuri pentru construcții – calificare nivelul I; mașinist utilaje cale și terasamente – calificare nivelul II; maseur – inițiere; mecanic auto – calificare nivelul I; electrician constructor – calificare nivelul II; operator calculator electronic și rețele – inițiere; operator introducere, prelucrare și validare date – inițiere; operator confecționer industrial – calificare nivelul I; ospătar (chelner) vânzător în unități de alimentație – calificare nivelul II; patiser – calificare nivelul I; sudor electric – calificare nivelul I; tractorist – calificare nivelul I.
    Durata cursurilor diferă, în funcție de nivelul de calificare. Astfel, cursurile de nivel I se desfășoară pe o durată de două luni și jumătate, cele de nivel II pe o durată de cinci luni, cursurile de inițiere durează o lună și jumătate în timp ce cursurile de perfecționare durează două luni. Relații suplimentare cu privire la toate aceste cursuri pot fi obținute la telefon 0237.224.677, 0237.224.678, interior 18, sau la sediul AJOFM Vrancea din Focșani, Bulevardul Unirii nr.53 A, camera 7.
    Actele necesare pentru înscrierea la cursuri sunt: act de identitate (original); certificat de nastere, în original și copie xerox; certificat de căsătorie în original și copie xerox (pentru femei dacă este cazul); diploma sau adeverința de studii, în original și copie xerox; adeverința medicală (original); carnet de evidență șomer (indemnizat sau neindemnizat); carnet de muncă (dacă este cazul)/declarație;
recomandare curs.

Cine are dreptul la cursuri gratuite

    Legislația în vigoare prevede gratuitatea urmării acestor cursuri pentru următoarele categorii de persoane: șomerii, absolvenții, refugiații, străinii care au lucrat în România, persoanele care nu au putut ocupa un loc de muncă după repatriere sau detenție, precum și persoanele care desfășoară activități în mediul rural și nu realizează venituri lunare, sau realizează venituri lunare mai mici decât valoarea Indicatorului Social de Referință (ISR=500 lei) și care sunt înregistrate la AJOFM Vrancea.
    Serviciile de formare profesională se asigură gratuit, la cererea persoanelor angajate, cu acordul angajatorului sau la cererea angajatorului, și pentru persoanele aflate în următoarele situații: au reluat activitatea ca urmare a încetării concediului pentru creșterea copilului până la vârsta de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu handicap; au reluat activitatea după satisfacerea stagiului militar; au reluat activitatea ca urmare a recuperării capacității de muncă după pensionarea pentru invaliditate. Aceste prevederi se aplică în cazul în care cererea este formulată în termen de 12 luni de la data reluării activității persoanelor, o singură dată pentru fiecare situație.
    Persoanele aflate în detenție care mai au de executat cel mult 9 luni până la ultima zi de executare a pedepsei pot urma un program de formare profesională organizat de AJOFM Vrancea, cheltuielile necesare pregătirii profesionale fiind suportate din bugetul asigurărilor pentru șomaj.

Drepturile cursanților care se califică gratuit

    Șomeri care urmează gratuit cursuri de formare profesională trebuie să știe că beneficiază, conform actelor normative în vigoare, de o serie de drepturi. Astfel, după participarea la pregătirea teoretică și practică ei pot susține de cel mult două ori examenul de absolvire. Totodată, cursanții primesc rechizite, materiale de instruire și manuale, iar dacă este cazul, li se asigură echipament de protecție pe timpul instruirii practice. Legea mai spune că șomerii care urmează cursuri gratuite mai beneficiază, pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun sau, după caz, li se decontează cheltuielile de transport pentru cel mult patru deplasări dacă nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire, și de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pe traseul de la unitatea de cazare la unitatea de pregătire.
    Printre drepturile cursanților se numără și efectuarea de consultații medicale, analize medicale și teste necesare frecventării cursului. „Persoanele care nu se pot deplasa zilnic la unitatea de pregătire sau locuiesc la o distanță mai mare de 50 de kilometri de aceasta au dreptul, pe perioada cât participă la pregătirea profesională, să beneficieze de cazare și de o sumă de bani pentru acoperirea mesei, la nivelul prevăzut de reglementările în vigoare pentru salariații instituțiilor publice și regiilor autonome cu specific deosebit pe perioada delegării și detașării în altă localitate, precum și în cazul deplasării, în cadrul localității, în interesul serviciului”, precizează legislația în vigoare, cu mențiunea că persoanele care beneficiază de drepturile prevăzute mai sus nu pot beneficia de abonament gratuit pe mijloacele de transport în comun pentru traseul de la domiciliu la unitatea de pregătire.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?