Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616
Ediția: Joi 2 Mai 2024. Nr. 6616

Mobilitatea tinerilor în ţările UE, sprijinită printr-un program european


Tinerii vrânceni cu vârste între 18 și 35 ani pot obține sprijin financiar la deplasarea în străinătate pentru un interviu, dar și pentru formare, recunoașterea calificărilor sau pentru cheltuielile de mutare, prin programul Your First Eures Job (YFEJ), aprobat de Comisia Europeană pentru perioada 1 iunie 2015 – 31 mai 2017. Cei interesați să participe la acest program se pot adresa specialiștilor din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea.
    Potrivit comunicatului de presă dat publicității de Ministerul Muncii, Programul Your First Eures Job – „Primul tău loc de muncă” – este unul specific de mobilitate în Uniunea Europeană, al cărui scop principal este acela de a-i ajuta pe tineri să își găsească o slujbă, un stagiu sau o ucenicie într-o altă țară a Uniunii Europene, precum și în Norvegia și Islanda, iar pe angajatori cu forță de muncă de calitate, prin servicii de consiliere, mediere, recrutare, prin intermediul rețelei serviciilor publice și a rețelei EURES. 
La nivel de țară sunt vizați minim 1.200 tineri, cu diferite niveluri de studii și experiență profesională, care pot beneficia prin intermediul programului de subvenții de mobilitate. „Your First Eures Job se adresează și întreprinderilor mici și mijlocii, care pot, pe de o parte, să solicite sprijin financiar pentru acoperirea unei părți din costurile de formare ale noilor angajați, stagiari sau ucenici și, pe de altă parte, să-i ajute pe aceștia să se instaleze. Condițiile de participare și punctele de contact pot fi găsite aici: http://ec.europa.eu/eures, http://ec.europa.eu/social/yourfirsteuresjob. Tinerii între 18 și 35 ani pot contacta oricare din cele 8 țări din UE participante la proiectul YFEJ, pentru a obține informații despre proiect și oportunitățile de ocupare, Your First Eures Job având ca aplicant principal Serviciul Public de Ocupare din Suedia, iar Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă fiind co-aplicant, alături de serviciile similare din Danemarca, Finlanda, Slovenia, Irlanda, Portugalia și insulele Azore”, se precizează în comunicat.           
    Pentru informații privind aplicațiile, pot fi accesate următoarele link-uri:
http://eures.anofm.ro/firstEuresJob.php și http://www.arbetsformedlingen.se/Globalmeny/Other-languages/Your-first-EURES-job.html.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?