Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

„Aş vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere“


Indiferent de vârstă, celor prezenți în Piața Gării le-a plăcut spectacolul prezentat de CRBL. „Dacă ar fi după mine, aș vrea să fie în fiecare seară câte o petrecere”, a spus una dintre focșănencele intervievate de reporterii „Monitorul de Vrancea”.

Cristina Comănici
„Am venit la spectacol pentru că îmi plac mai mulți artiști dintre cei invitați și cu siguranță mă simt bine. Îmi place Lavinia foarte mult, dar și Narcotic Sound & Christian D. Abia aștept să îi aud, mai dansez puțin, mai stau cu prie-tenele. Este bine că se organizează astfel de petreceri în aer liber. Este altceva și noi, tinerii, chiar ne distrăm. Sperăm să se mai organizeze astfel de spectacole și cu alte ocazii pentru că sunt bi-nevenite”.

Andreea Bogdan
„Am venit la spectacol cu mai multe prietene și o aștept pe Andreea Bănică pentru că îmi plac melodiile ei și atmosfera pe care o face la spectacole. Întotdeauna mi-au plăcut spectacolele în aer liber și dacă ar fi după mine, aș vrea să fie în fiecare week-end. Ne simțim bine și în plus, nu avem nevoie de bani ca să ieșim la aer și să mai ascultăm și o muzică bună”.

Raluca Diaconescu
„Am venit cu prietenele mele, ne-am luat baloane și ne simțim bine. Îmi place spectacolul, mai ales că este în aer liber. Astfel de momente sunt binevenite și pentru tineri și pentru vârstnici. Atmosfera este foarte plăcută și am vrea să se organizeze mai des astfel de spectacole”.

Alexandru Burducea, elev la Colegiul Național „Unirea”
„Mie mi s-a părut concursul foarte frumos. O competiție chiar grea. Am avut emoții până la final, dar pentru că ne-am folosit de toate talentele noastre și ne-am conservat emoțiile, am reușit să câștigăm”. 

Alina Dumitrache, elevă în clasa a VIII-a la Åžcoala „Alexandru Vlahuță” Focșani
„Sunt foarte bine organizate aceste târguri școlare, aici ne putem orienta spre ce liceu ne vom îndrepta când completăm opțiunile din listă. Am mers la standuri și am văzut ofertele și cred că voi opta pentru Liceul Economic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?