Ați auzit de Titila? Este un sat așezat de Dumnezeu pe-un picior de plai ca o gură de Rai, un sat arhaic al comunei Andreiașu, în care pacea sufletească pare să se împletească cu cea Cerească, molipsind pe oricine trece prin el! Un sat ale cărui case cu arhitectură specifică, parcă destinate unor spiriduși, sunt înșirate de-o parte și alta a drumului într-o rânduială tainică. Până și timpul pare a avea acolo o altă dimensiune, de parcă cineva ar derula filmul existenței sătenilor cu încetinitorul… Și n-am fi mers, poate, niciodată acolo dacă nu ne-am fi întâlnit cu Ionel! Ionel Amariei! Un băiețel de 11 ani care mergea voinicește, cu ghiozdanul în spate și cu plasa cu pâine atârnată de-o mână, de la școala din Adreiașu, înapoi spre casă. Cinci kilometri dus și tot atâția întors are de făcut copilul în fiecare zi, ca să meargă la școală. Dar nu se lasă! Știe că asta e treaba copiilor, să învețe, și face asta cât poate el de bine. Iar când ajunge acasă își ajută părinții la mai toate treburile gospodărești, de i s-a dus buhul de băiat vrednic ce este! Știe că ai lui sunt modești, înțelege că nevoile celorlalți patru frați ai lui sunt multe și nu îndrăznește să viseze că va primi vreun dar de la Moș Crăciun. „Dar aș fi tare bucuros dacă ar veni Moș Crăciun măcar la frații mei. Că sunt mai mici și s-ar bucura tare!”, a spus băiatul.
Cu un aer hotărât a coborât sprinten din mașină și ne-a luat-o înainte, pe potecuța îngustă, desprinsă din drum, ca să ne arate calea către casa lui. O căsuță miniaturală, aproape la fel ca toate casele din Titila, în care odată ce am pătruns, n-am putut să nu ne minunăm cum de încap atâtea persoane! „Ei sunt frații mei”, ni i-a prezentat scurt Ionel, lăsându-și ghiozdanul cu gestul acela copilăresc pe care-l fac toți copiii când ajung acasă, despovărându-se parcă nu numai de greutatea cărților ci și de povara obligațiilor școlare.
S-a așezat lângă prichindei dându-și fesul pe spate și privindu-i oarecum cercetător, cu responsabilitate de adult, mulțumit că i-a găsit la fel ca întotdeauna, voioși și sănătoși. E cel mai mare dintre ei. Următoarea este Mariana, de 9 ani, o fetiță de-o frumusețe rară, elevă eminentă de clasa a treia, cu Foarte Bine aproape pe linie, fapt dovedit cu carnetul de note. Urmează Vasilică ce are doar patru ani și jumătate și merge la grădiniță chiar dacă e atât de departe și nădușește tot, apoi George care la doi ani și două luni împlinite încă are privilegiul de a sta acasă cu mama… Micuțul Valentin, în vârstă de 9 luni, este mezinul. Un bebeluș bucălat și răsfățat de toți, care, dacă tot n-au ai lui bani de lapte praf, suge din biberon lapte de vacă. „Noroc că avem vacă. La noi în zonă cu asta se ocupă oamenii, cresc animale. Uneori mai vindem câte unul și asta e salvarea noastră, că-n rest…”, a explicat Vasile, tatăl celor cinci copii. Un om cu priviri serioase și cu mâinile bătucite de muncă, un om care se consideră totuși fericit că are niscaiva pământ pe care-l lucrează, harnic, ca să aibă măcar vara de toate. „Punem în grădină fasole, cartofi, legume… Mâncarea e pe primul plan, trebuie să ne îngrijim să avem ce da de mâncare la copii… că și așa au nevoie de multe, dar nu sunt posibilități. Măcar să nu sufere de foame”, a spus bărbatul, aprobat din cap de soția lui, Elena. O femeie de 27 de ani, robustă, cu privire francă, hotărâtă, duios maternă când își privește copilașii.
„Ionel e de nădejde!”
Singurii bani care vin sigur, lunar, în casa familiei lui Ionel sunt cei din alocațiile copiilor. „Când era de muncă, am lucrat la pădure. Acum nu mai este. Trebuie să ne descurcăm cum putem…”, a spus Vasile. „Muncim cum putem, vrem să ne facem o casă mai mare, ca să putem încăpea cu toții, am început-o dar dacă nu-i putere… Aici e casa părintească, a părinților mei. Tata a murit, dar mama stă aici, cu noi”, a explicat bărbatul. Bunica celor cinci copii are 70 de ani. Are o pensie de urmaș după bărbatul ei care a avut norocul să aibă serviciu la pază, la pădure. Deși ar vrea să-și ajute familia mai mult, bătrânica nu mai este în putere însă măcar poate supraveghea copiii atunci când părinții au treabă.
Fiindcă nu au putere financiară, membrii familiei Amariei din Titila ies foarte rar din satul lor. Drumul costă prea mult și bieții oameni nu-și permit să cheltuie puținii bani pe lucruri care nu sunt strict necesare. Pentru că în satul lor nu este magazin, cel care cumpără din când în când ce le mai trebuie este Ionel, când vine de la școală. „Ionel e de toată nădejdea. El cumpără pâine sau ce mai trebuie. Și tot el mă ajută în gospodărie. E un băiat tare bun”, spune Vasile, cu mândrie.
Și așa este! Ionel este cel care-și ajută părintele la cărat lemne, cel care aduce apă de la izvorul tras din pădure, printr-o țeavă, tocmai la marginea șoselei. „Și mai dau la animale, mă duc cu ele pe imaș, seara mă duc după ele să le aduc”, completează băiatul. Fiind cel mai mare, a preluat din responsabilitatea oamenilor mari și, cu toate că merge câte zece kilometri dus-întors, zilnic, la școală, nu spune niciodată că este prea obosit să facă treabă. Dar cine știe, poate de aceea carnetul lui de note nu „strălucește” așa ca cel al surorii lui mai mici, Mariana. 
„Aș vrea să vină Moș Crăciun măcar la frații mei”
Ca în fiecare an, cei cinci frățiori din Titila vor avea în casă un brăduț împodobit, însă s-au obișnuit ca Moș Crăciun să ajungă la ei cu tolba mai mult goală. Câteva dulciuri și… cam atât. Deși toți copiii ar avea nevoie de haine, de ghetuțe și de biciclete care să le ușureze deplasarea zilnică. „Măcar de-ar veni la frații mei Moș Crăciun… Că sunt mai mici și s-ar bucura. Au fost cuminți, sora mea învață foarte bine… Eu cred că ar merita… Nu știu ce să zic, poate vine…”, a spus Ionel.
După îndelungi codeli, copiii își spun, timid, dorințele. Mariana și-ar dori să primească o păpușă, ceva bomboane și ghetuțe (32). Vasilică zice că și-ar dori „hăinuțe, papucei (26) și multe mașinuțe mici”. Ceva de încălțat îi trebuie și lui George (mărimea 25), care ar vrea tare și niște jucării. Iar mezinului de 9 luni îi sunt tare necesari pamperși, așa încât să poată respira un pic și mama lui care spală cât e ziua de lungă, de stau rufele înșirate pe sârmă mai tot timpul.
Cei cinci frățiori din Titila chiar n-au jucării, nici rechizite suficiente… N-au nimic din ceea ce bucură copilăria copiilor noștri, și și-ar dori… De aceea, cititorule, alătură-te campaniei noastre și Fii bun! Dăruiește și tu de Crăciun! Te așteptăm la sediul redacției noastre luni și marți, săptămâna viitoare. Poți aduce jucării, alimente neperisabile, dulciuri, cărți, rechizite, hăinuțe, detergenți, poate și biciclete… și orice altceva ce crezi că ar putea face mai bună viața acestor copii! Citește, privește fotografiile pe www.monitorulvn.ro și dăruiește! Bucuria lor va fi și a ta!
