Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731
Ediția: Marți 8 octombrie 2024 Nr. 6731

Angajații UPU Focșani au oferit cadouri copiilor bolnavi de cancer de la Spitalul Fundeni


Colectivul Unității de Primire Urgențe al Spitalului Județean de Urgențe Focșani, în frunte cu medicul Monica Dragomir, s-a mobilizat cu ocazia sărbătorilor de iarnă, în realizarea unei campanii caritabile pentru copiii cu grave probleme de sănătate, care sunt internați la Spitalul Fundeni. Mai exact, medicii și asistenții medicali au strâns jucării, hăinuțe și obiecte de uz personal, pe care le-au trimis la Secția Oncologie Copii din cadrul Spitalului Fundeni din București, ca să le facă o bucurie celor mai mici dintre pacienți cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Campania a fost inițiată de medicul urgentist Monica Dragomir, care a preluat ideea de la fiica sa, stabilită în București. Astfel, doctorița a prezentat ideea sa colegilor, care s-au mobilizat în scurt timp. „Campania se numește «De Crăciun, o jucărie pentru copiii de la Oncologie». Am inițiat această campanie la sugestia fiicei mele, care lucrează la o companie în București. Am găsit sprijin în colegii de la UPU, fiecare contribuind cu câte ceva. Am făcut o cutie mare, pe care am trimis-o la Secția de Oncologie Copii de la Spitalul Fundeni. M-a sensibilizat suferința acelor copii, care petrec luni de zile în spital. Acolo e viața lor, acolo se joacă, acolo învață, iar aceste cadouri sigur le va reda zâmbetul pe buze”, ne-a spus medicul Monica Dragomir.
De altfel, luna trecută, angajații de la UPU Focșani au mai trimis pachete cu diferite obiecte de uz personal copiilor internați în Secția de Oncologie a Spitalului Fundeni. Atunci, copiii, dar și părinții acestora au primit obiecte necesare unei spitalizări de lungă durată.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?