Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

Stocul de rochii cu modelul purtat de prințesa Charlotte în fotografiile de săptămâna trecută s-a epuizat


Stocul de rochii cu modelul purtat de prințesa Charlotte, fiica prințului William și a soției sale, Kate, în fotografiile oficiale difuzate la sfârșitul săptămânii trecute, s-a epuizat, a declarat vineri AFP proprietara micii firme spaniole M&H, producător al articolului vestimentar cu motiv floral. „Încercăm să răspundem tuturor cererilor. Avem rochii în curs de fabricație, dar nu avem destul material să satisfacem toate cererile”, a spus Margarita Pato Cid, proprietara mărcii, care este o afacere de familie creată în urmă cu șase ani și care deține cinci magazine în Spania.

A patra în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, prințesa Charlotte a apărut duminica trecută în câteva fotografii făcute de mama ei, îmbrăcată într-o rochiță cu flori mici și o jachetă roz pal, jucându-se cu un câine de pluș. Ca la fiecare apariție oficială a bebelușilor regali, oamenii s-au interesat cui îi aparține creația, iar vânzările au crescut semnificativ.

Rochițele — una costă 21 de lire sterline (29,95 de euro) — s-au vândut rapid în magazine, firma nevânzând pe internet. Acum există o listă de așteptare cu clienți, în principal britanici și americani, a spus Margarita Pato Cid. „Am aflat că prințesa Charlotte purta rochița noastră odată cu toată lumea, din fotografii”, a adăugat ea, precizând că „este o mare onoare”. „S-ar putea ca acest lucru să se datoreze și bonei copiilor lui Catherine și William”, a afirmat ea, referindu-se la doica spaniolă Maria Teresa Turrion, care se ocupă de prințul George și de sora lui.
Este a treia oară când prințesa, care a împlinit miercuri șase luni, poartă în public articole vestimentare de producție spaniolă, după prezentarea în fața spitalului londonez unde a venit pe lume (în luna mai) și o primă serie de fotografii cu fratele său.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?