Ce înseamnă să fii mafiot (sau despre tinereţe fără bătrâneţe)

Seara târziu, căutam un unghi de abordare a subiectului. Și citesc statusul unui amic: „Circulă niște chestii cu «…înseamnă să fii mafiot». Versiunea mea: mafiot înseamnă să-ți reaprinzi pipa cu un pai de chibrit din jarul de la propria pipă (daca vă plac referințele munchauseniene)”. Ne plac 🙂
Deci, ce înseamnă să fii mafiot?
Printre altele, să nu fii moș. Să nu fii babă. Să stai drept și să te uiți în zare ca și cum ai avea toată viața înainte, indiferent ce vârstă ai. Să nu te îmbraci cu pulovere lălâi și pantaloni scămoșați, să nu te încalți cu gumari sau pantofi scâlciați, pentru că „de-acum sunt moș/babă, oricum nu se mai uită nimeni la mine”. Dar te uiți tu.
Dar te uiți tu? Și când/dacă te uiți, să nu-ți vezi doar ridurile și pielea lăsată și firele albe de păr. Să-ți vezi, de nu ai pierdut-o, strălucirea din privire. Și de ai pierdut-o, s-o cauți și s-o găsești și s-o ai din nou și să trăiești până la sfârșit ca și cum… da, ca și cum ai avea toată viața înainte.

Istoria nu a fost prietenoasă cu românii. Le-a dat popoare cotropitoare, dezbinări, biruri, stăpâniri străine, prea mulți ani de comunism, prea multe generații de sacrificiu și o democrație prea prost înțeleasă. Foarte mulți sunt apăsați de prea multe griji și îmbătrânesc prematur, pierzându-și, pe an ce trece, speranța. Umerii li se lasă, privesc în jos, părul le albește înainte de vreme și de pe la 50 de ani își doresc să iasă la pensie, gândindu-se că, oricum, nu vor apuca să mănânce prea mult din ea. Iar bătrânețea este un dat, este timpul preacumințeniei, al culorilor pământului, al croielilor clasice, al tunsorilor cuminți, al retragerii, al unui crepuscul permanent, al respingerii tentațiilor, noului, experimentului, atribute ale „tineretului”.

Madonna este născută în 1958. E numai cu trei ani mai tânără decât părinții mei. Așadar are 57 de ani. Anul acesta a lansat un videoclip în care arată așa:

Peste două zile, Monica Belluci va împlini 51 de ani. Și arată așa:

La anul, Halle Berry va împlini 50 de ani și în urmă cu câteva zile a apărut așa la o televiziune americană:

Mihaela Rădulescu are 46 de ani și arată așa:

Nu fac apologia operațiilor estetice, excesului de photoshop sau make-up, știu că banii cumpără haine frumoase, pantofi scumpi și parfumuri exclusiviste, dar în spatele imaginii acestor femei se află și altceva. Se numește ATITUDINE. Uitați-vă în ochii lor și veți vedea o voință extraordinară, o poftă insațiabilă, o dorință nedisimulată. Iar astea nu se cumpără nici cu toți banii din lume. Dar îți pavează calea spre tinerețea veșnică, acea stare, nu vârstă, care-ți permite să vrei să te apuci de urcat pe munți la 50 de ani, să faci înconjurul lumii la 60 de ani, să înveți o altă limbă străină la 70 de ani și să zbori prima dată cu avionul la 80 de ani.

Știu că uneori toate par în van, fără rost, fără sens, un labirint fără ieșire, dar vă rog! Nu vă transformați în babe acre și moși triști. Lăsați critica, lăsați negrul, griul și maroul, lăsați „pe vremea mea”, lăsați uitatul pe vizor și supravegheatul vecinilor, deschideți-vă cont pe facebook, îmbrăcați-vă cu roșu, verde, violet, ba chiar cu alb, renunțați să vă vopsiți părul cu eternele nuanțe de roșcat și încercați un blond cuminte, comunicați, acceptați, schimbați(-vă), ascultați, îndrăzniți, experimentați. Moartea e inevitabilă, bătrânețea nu.

Am norocul de a lucra cu femei nu doar frumoase și deștepte, dar și trecute de 40 de ani. Sunt femei pe care le admir, femei puternice, care de la felul în care se îmbracă și se aranjează, la felul în care se comportă, dovedesc că se poate! Se poate să fii deschis la nou, să accepți că cineva mai tânăr decât tine are o idee mai bună, să fii permanent la curent cu ce se întâmplă în domeniul tău de activitate, să experimentezi conștient de riscul că ai putea greși, să asculți ce are de spus un tânăr de 16 ani care urcă pe munți „like there’s no tomorrow”, să te bucuri de muzica anilor ’70 sau ’80, dar să te facă să dansezi și un hit de la Kiss Fm. Se poate să descoperi după 45 de ani un hobby care să se transforme în pasiune, se poate ca la 50 de ani să fii voluntar și să-ți dedici existența salvării din mizerie și durere a semenilor, se poate să dansezi până îți rupi piciorul pe ringul de dans la 60 de ani. Și, în toate cazurile, se poate să arăți bine, să te simți bine în pielea ta și să fii un exemplu de vitalitate pentru alții.

În urmă cu câteva săptămâni mi-am reîntâlnit după vreo 25 de ani, învățătoarea, pe doamna Cornelia Ploscaru. La aproape 70 de ani, are o energie cum rar mi-a fost dat să văd. Este bibliopovestaș în proiectul Margaretei Tătăruș, participă la tot felul de activități alături de oameni de toate vârstele, postează pe Facebook, povestește, se implică. Este un exemplu de urmat, un AȘA DA pentru oricine vrea să-și trăiască viața din plin, fără teama că anumite lucruri devin interzise după o anumită vârstă.

Și ultima, dar nu cea din urmă, este mama mea. O femeie care la 52 de ani și-a schimbat radical viața, plecând într-o țară îndepărtată, învățând o limbă străină și adaptându-se unei existențe cu totul noi, alături de oameni cu o cultură și o civilizație diferite. În fiecare zi merge măcar o oră pe jos ca să se mențină în formă, nu mănâncă mai târziu de 6-7 seara ca să nu ia prea mult în greutate, își vopsește părul în culori deschise, naturale, vrea să învețe să umble pe internet, crede că oamenii trebuie să se asculte unii pe alții indiferent că au 7 sau 70 de ani. Pe 2 octombrie, mama va împlini 60 de ani.

Dar nu de la mama, nici de la doamna învățătoare, nici de la Răduleasca a plecat acest subiect abordat în acest punct de vedere. Ci de la câteva poze pe care le văzusem în urmă cu câteva luni pe internet, și pe care le-am revăzut săptămâna trecută. Ele reflectă perfect ceea ce am încercat (și nu știu cât am reușit) să spun până acum.