Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

GALERIE FOTO: Strada Poenița – Junglă urbană într-o zonă liniştită, cu iubitori de pisici


Strada Poenița a fost ținta noastră ieri. Ca să ajungi acolo, cel mai bun punct de reper este Piața din Bahne. De acolo, tot ce trebuie să faci e să traversezi o stradă. Primul lucru care sare în ochi este un spațiu verde, întins, în fața primului bloc de pe partea dreaptă. O poieniță, de unde lipsesc însă florile. Niște locatari ai blocului respectiv, probabil din lipsa locurilor de parcare, au parcat acolo mașinile. Strada, deși nu e foarte lată, este îngustată și de mașinile parcate de o parte și de alta, iar șoferii sunt nevoiți să se deplaseze doar pe un singur sens de mers.

    Un domn și-a scos câinele la plimbare și pe măsură ce înaintezi pe această străduță destul de scurtă, luminată de soarele toamnei și cu blocuri de trei etaje, ai sentimentul că te afli într-un cartier select, liniștit, desprins din telenovelele americane de genul „Neveste disperate”
    Blocurile pe partea dreaptă au fațada renovată, la cele de pe partea stângă îmbunătățiri au făcut doar cei care și-au permis. Șoseaua este în stare foarte bună, iar trotuarele sunt din pavele. Curățenie în zonele „circulate” există, însă la fiecare pubelă sunt saci întregi cu deșeuri din construcții și alte resturi menajere. Ca să vedem partea pozitivă a lucrurilor, tot e bine, e semn că oamenii construiesc sau măcar renovează. Pozitivismul și visul american se năruie însă odată ce ajungi în spatele blocurilor. Pe aceeași parte stângă…e dezastru. Buruienile au crescut așa „frumos”, încât unele zone aduc a junglă. Hainele aruncate pe jos îți dau senzația că cineva locuiește printre bălăriile alea. Printre blocuri, un miros oribil îmi inundă nările, la fiecare adiere de vânt. Probabil, printre boscheți și alte resturi, există și ceva…mort. Există însă și un spațiu amenajat frumos cu băncuțe și mușcate în ghivece. Speranța rămâne vie.

    Revenind la strada principală, am parte de o surpriză plăcută. Locatarii unui bloc au amenajat foarte frumos spațiul verde din zona lor, au un gazon îngrijit, copacii sunt împrejmuiți cu pietre, gardul viu este tuns, totul e organizat și curat. Pe trotuar, lângă un stâlp atârnă un cablu electric, iar la bază, între „pereți” metalici, se văd câteva cabluri, care pot reprezenta un pericol pentru copiii nesupravegheați și curioși. Vis-a-vis de blocul acesta este aceeași priveliște frumoasă. „De vină” pentru spațiul curat și frumos amenajat pare să fie o firmă de consultanță, care are sediul la parterul blocului. Un copac de un verde bizar, ce depășește cu puțin etajul 1 al clădirii, este o atracție pentru privirile curioșilor. Zona de care vorbesc pare să fie decupată din alt peisaj și lipită aici. Zic asta deoarece, nici înainte și nici după firma de consultanță, nu este ceva asemănător. E ca și cum ai privi un film, la un moment dat se întrerupe și vezi o altă secvență, din alt film, după care se continuă șirul primelor întâmplări. Nici măcar culoarea blocurilor nu este aceeași, unul fiind în tonuri de maro, iar celălalt albastru. Peste drum de blocul albastru se pare că locuiesc adevărați iubitori de animale: niște pisici mănâncă de zor de pe bucățica de trotuar, iar la câțiva pași de ele, o pisică devenită proaspăt mămică își hrănea puii. Granulele și mâncarea din zonă dovedesc grija și atenția acordată animalelor de persoanele din zonă. Parcarea de lângă bloc, destul de mare, a îngustat semnificativ trotuarul, pe care abia poți merge.

    Printre blocuri, la câțiva pași de strada principală, la parterul unui bloc vopsit în nuanțe de mov și portocaliu, se află un coafor. Strada Bistrița împarte strada Poenița în două: zona cu blocuri, înainte de Bistrița și zona cu case, între Bistrița și Alexandru Golescu. Și aici asfaltul e în condiții bune, trotuarele la fel, este curățenie, iar casele vechi alternează cu cele noi. De un gard atârnă flori mov, iar de altul flori roșii, mici, care parcă țin vara în loc pe această stradă. Åži la blocuri și la case cresc gutui, care-și așteaptă sfârșitul aromat și dulce-acrișor pe la finele lui octombrie.
    Din spatele blocurilor de pe partea stângă se văd niște blocuri relativ noi, care fac parte din zona Poenița Residence. Așadar, cei care locuiesc pe strada Poenița se bucură de o zonă liniștită, nu foarte circulată, în proporție mare curată, dar zonele devenite mici jungle urbane, din jurul unor blocuri, reprezintă adevărate minusuri. În zonă, există un coafor, piața Bahne este foarte aproape, la fel și supermarketul Paco. Pentru locuitorii deveniți și părinți, ca unități de învățământ în apropiere sunt Școala Gimnazială „Anghel Saligny”, Școala Gimnazială numărul 3, Colegiul Național „Unirea”, iar copiii se pot juca și relaxa în parcul Olandez din Bahne. La câteva minute de mers se află Inspectoratul de Poliție Județean și Spitalul Militar.

    În concluzie, poți asocia strada Poeniței cu o poiană…și nu prea. Dacă am face o statistică a celor văzute, ar domina ca număr aspectele pozitive. Însă aspectele negative au și ele o importanță majoră, deoarece spațiul din zonă are potențial. Lipsesc inițiativele. Să tunzi un gard viu, să smulgi buruienile, să așezi o băncuță ține totuși de inițiativa cetățenească a fiecărui locatar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?