Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634
Ediția: Luni 27 Mai 2024. Nr. 6634

Angajatul unei societăți, GĂSIT MORT la subsolul clădirii în care lucra


Un bărbat de 68 de ani, din Focșani, a fost găsit mort la demisolul clădirii în care lucra. Descoperirea a fost făcută joi dimineață, în jurul orei 9.00, iar cea care a sesizat poliția a fost chiar administratora societății. Imediat ce s-a primit sesizarea, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru cercetări, după care, trupul neînsuflețit a fost ridicat și dus la Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie. Oamenii legii spun că la examinarea sumară a cadavrului nu au fost observate urme de violență, cauza morții urmând să se stabilească la necropsie. „La data de 17 septembrie a.c., ora 09.05, polițiștii focșăneni au fost sesizați de o femeie, administrator al unei societăți din localitate, despre faptul că la demisolul societății a găsit decedat un bărbat, de 68 ani, din municipiul Focșani, angajat al unității. Cadavrul nu prezenta urme vizibile de violență și a fost transportat la SML în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului”, a precizat subcomisar Bogdan Toader, de la Biroul de Presă al Poliției.  
    Și un bărbat din Cotești a murit în condiții suspecte. El a fost găsit decedat pe stradă, de un localnic, care a și sesizat autoritățile. „La data de 17 septembrie a.c., ora 16.31, polițiștii din Cotești au fost sesizați despre faptul că un bărbat, de 66 ani, din localitate, a decedat pe stradă. Cadavrul a fost transportat la SML în vederea efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului”, a adăugat ofițerul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?