Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Supraveghere video la TOATE unităţile de învăţământ, decizie luată în şedinţa ATOP Vrancea


Siguranța elevilor în școli a fost discutată în cadrul ședinței Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vrancea. Conform prevederilor Planului Teritorial Comun de Acțiune pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și prevenirea delincvenței juvenile în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ preuniversitar în județul Vrancea, întocmit și reactualizat conform Dispozițiilor MAI, în baza Planului Național Comun de Acțiune, încheiat între ministerele cu atribuții pe această linie în perioada premergătoare începerii anului școlar preuniversitar 2015-2016, vor fi desfășurate următoarele activități:
– vor fi verificate toate unitățile școlare din învățământul preuniversitar și se vor evalua măsurile de siguranță luate de conducerile acestor instituții (paza fizică, sisteme de supraveghere video);
– va fi organizată o ședință a Grupului de lucru pe „Siguranța în școli”, ocazie cu care va fi întocmită o anexă la Planul Teritorial Comun de Acțiune, pentru anul școlar preuniversitar 2015-2016;
– efectivele poliției de proximitate, agenții de siguranță publică și agenții poliției rutiere, precum și efectivele de jandarmi și polițiști locali vor fi repartizate în cadrul dispozitivelor de siguranță publică în funcție de programul unităților de învățământ, gradul de risc identificat, evenimentele din mediul școlar, activitățile extra curriculare, etc., pentru a supraveghea zona unităților de învățământ preuniversitar la intrarea/ieșirea elevilor de la orele de curs;
– fiecare unitate va avea repartizat câte un polițist pentru a desfășura activități educativ preventive, iar în ceea ce privește măsurile de siguranță în zona adiacentă acestora prin protocol, au fost repartizate o parte către poliția locală, o parte către jandarmerie și cea mai mare parte au fost repartizate poliției;
– după începerea anului școlar se vor organiza acțiuni inopinate în zonele adiacente unităților de învățământ, împreună cu celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru menținerea ordinii, identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor care pătrund ilegal în incintă sau anexe, precum și combaterea cerșetoriei, vagabondajului și comerțului ambulant neautorizat;
– se vor întocmi informări către conducerile unităților de învățământ și a Inspectoratului Åžcolar Județean cu privire la situațiile în care vor fi implicați elevi – cazuri de delicvență juvenilă sau victimizare precum și cu alte împrejurări de natură a reprezenta riscuri pentru elevi și cadre didactice;
– se va acorda sprijin de specialitate conducerii unităților de învățământ preuniversitar în vederea elaborării sau reactualizării planului de pază;
– se vor reactualiza afișele ce conțin numărul de telefon pentru apeluri de urgență „112”, numărul subunității, polițistului de proximitate și al postului de poliție comunal;
– se va asigura prezența polițiștilor desemnați la festivitățile de deschidere a noului an școlar; vor fi făcute informări pe lângă autoritățile publice locale din toate localitățile județului în vederea alocării unor fonduri pentru instalarea de sisteme de securitate și contractarea unor firme specializate in vederea asigurării pazei elevilor și cadrelor didactice pe timpul orelor de curs.

   18 infracțiuni în care au fost implicați elevi în anul școlar 2014-2015

    Deși au fost desfășurate mai multe de activități preventive și de combatere a delincvenței juvenile în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora, în anul școlar 2014-1015, la nivelul I.P.J. Vrancea au fost înregistrate 18 infracțiuni în care au fost implicați elevi, 15 fiind comise în incinta unităților de învățământ și 3 în zona adiacentă acestora. Dintre faptele înregistrate, 7 s-au comis în mediul urban și 11 în mediul rural, pe genuri având următoarea distribuție: lovire 5, furt 12 și o infracțiune de corupere sexuală a minorilor. În incinta liceelor/colegiilor sau zona adiacenta acestora au fost înregistrate 12 fapte, în vreme ce în școlile gimnaziale au fost înregistrate 6 astfel de fapte.
„Cu toate demersurile efectuate la nivelul I.P.J. Vrancea în colaborare cu Inspectoratul Åžcolar Județean și primăriile din toate localitățile, nu s-a reușit asigurarea corespunzătoare a bunurilor deținute de elevi (în timpul orelor de sport și pauze), această vulnerabilitate conducând la posibilitatea comiterii unor furturi (cele mai multe fapte înregistrate). Totodată, o altă vulnerabilitate este reprezentată de implicarea necorespunzătoare a profesorului de serviciu pe timpul intrării/ieșirii elevilor la/de la cursuri și pe timpul pauzelor, fapt ce creează premisa posibilității comiterii unor fapte de loviri sau alte violente”, se arată în comunicatul ATOP.
    În același document se arată că, având în vedere situația operativă înregistrată în anul școlar precedent și vulnerabilitățile identificate pe această linie s-a propus ca modalitate de sprijin instalarea de sisteme de alarmare antiefracție cu subsistem de supraveghere video la toate un unitățile de învățământ care nu dispun de astfel de dotări.
    Lucrările ședinței au fost conduse de vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, Dragoș Bârlădeanu. În cadrul ședinței au fost prezenți și noii membrii ATOP Vrancea: colonelul Valentin Florin Indrieș – șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea, colonelul Chiscop Flaviu Dorel – șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și Gheorghe Ion – șef al Poliției Locale Focșani, validați prin Hotărârea Consiliului Județean Vrancea nr. 66 din 29 iulie 2015.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?