Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Sâmbătă 27 aprilie 2024 Nr. 6613

Daţi un leu pentru casa Pricop!


Asociația „Simion Mehedinți”, prin Colectivul de inițiativă care a lansat Lista de subscripție publică pentru salvarea casei (FOTO) în care s-a născut poetul Dumitru Pricop, solicită, din nou, sprijinul celor care „simt vrâncenește și românește” să sprijine financiar acest proiect. Asociația ar mai avea nevoie de minim 15 mii de lei pentru a putea cumpăra de la proprietari casa în care s-a născut și a copilărit poetul vrâncean Dumitru Pricop. „Deși la început, aproape nimeni nu dădea nicio șansă acestei inițiative, astăzi putem spune cu satisfacție că împlinirea visului nostru vrâncean poate deveni realitate, dacă reușim să mai strângem suma de 10-15.000 de lei din 90.000 lei, solicitați de proprietari. Teama de a nu ne «îneca la mal» ne îndeamnă să mai facem încă un apel călduros la toți cei care simt vrâncenește și românește, nu numai declarativ și la ocazii festive. Salutând gestul Primăriei Focșani, care i-a acordat poetului Dumitru Pricop titlul de «Cetățean de Onoare Postmortem», să nu pierdem ocazia de a face fiecare un GEST ISTORIC, cu care ne vom mândri urmașilor și vom intra definitiv în Memoria Culturală a Vrancei”, a precizat conf. univ. dr. Costică Neagu.
Reamintim că locuința în care s-a născut și a copilărit poetul vrâncean Dumitru Pricop a fost scoasă la vânzare pentru 20.000 de Euro. Asociația „Simion Mehedinți”, prin Colectivul de inițiativă, a lansat Lista de subscripție publică pentru salvarea casei în care s-a născut poetul Dumitru Pricop. „Am dorit să creăm în Vrancea un loc special. Vrancea nu are prea multe case memoriale, știm foarte bine că sunt două. Comuna Negrilești nu are această putere, ca să acopere suma pe care au cerut-o proprietarii. Nici nu poți să negociezi, pentru că niciodată nu se negociază obiectul cultural. Ne-am propus să deschidem o listă de subscripție publică. După știința mea, de la război încoace așa ceva nu s-a mai făcut”, a declarat profesorul Costică Neagu. Donații în lei pot fi făcute la CEC Bank, Filiala Vrancea, în contul RO22CECEVR0144RON0599621, în euro RO06CECEVR01C1EUR0597123, iar în numerar la sediul Asociației „Simion Mehedinți”.
Cu 18 luni în urmă, respectiv pe 27 martie 1914, Asociația „Simion Mehedinți”, la inițiativa unui colectiv entuziast – conf. univ. dr. Costică Neagu; acad. Valeriu D. Cotea; prof. univ. Vasile N. Taftă; prof. univ. Nicolae Taftă; prof. Ion Văsuian, primar al Comunei Negrilești; prof. Valeriu Anghel; scriitorii Gheorghe Istrate, Gheorghe Neagu, Culiță I. Ușurelu; Romeo-Valentin Muscă – a lansat Proiectul Casa „Dumitru Pricop” și Muzeul Negrilești, un proiect necesar pentru promovarea valorilor vrâncene tradiționale și contemporane, pentru crearea unui punct turistic pe harta Vrancei și a României.
„DAÅ¢I UN LEU PENTRU CASA PRICOP”, iar „Poetul Vrancei” ne va trimite un semn din stele, își încheie apelul conf. univ. dr. Costică Neagu.

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?