Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621
Ediția: Sâmbătă 11 Mai 2024. Nr. 6621

Prefectul şi subprefectul vor fi schimbaţi din funcţii


   Prefectul pedelist Dragoș Mircea va fi schimbat din funcție, după instalarea noului guvern USL, condus de Victor Ponta. Premierul desemnat a anunțat, ieri, că secretarii de stat și prefecții vor fi schimbați, pentru că „lucrează cu Guvernul și îl reprezintă”.
   Victor Ponta a precizat că schimbările politice se vor opri la acest nivel, iar șefii de instituții deconcentrate vor rămâne în funcții, cu cerința de a nu se mai implica, așa cum au făcut până în prezent, în campanii electorale.
   Alături de Dragoș Mircea, ar urma să fie schimbată și pedelista Eliza Botezatu, a doua marionetă pusă de pedeliști la conducerea Prefecturii Vrancea, pentru a executa ordinele fostului partid stat- PDL. Acesta este cel mai scurt mandat la conducerea Instituției Prefectului, prefectul și subprefectul fiind numiți în funcții în urmă cu mai puțin de o lună.
   Schimbarea conducerii Prefecturii de către noul guvern este o decizie normală, ținând cont de comportamentul și deciziile actualului prefect, care numai apolitic nu a fost. Nici nu se așezase bine în scaun, că acesta a început să se laude cu realizările Consiliului Județean Vrancea, respectiv cu repararea drumului județean 205 D, care asigură legătura cu Nereju și Spulber.
   Apoi, prefectul pedelist a fost acuzat că a ordonat jandarmilor să împiedice prin orice mijloace, protestele de pe E 85, organizate de oamenii de pe Valea Râmnicului. Nemulțumiți de situația dezastruoasă a drumului național care trece prin localitățile Bogza, Dumbrăveni, Dumitrești, Bordești, Chiojdeni, Jitia, Vintileasca, sute de oameni au blocat E85 pe 25 aprilie. În a doua zi de proteste, oamenii au fost așteptați de peste 300 de jandarmi înarmați până în dinți.
   Prezent la Dumbrăveni alături de protestatari, parlamentarul liberal Nini Săpunaru a afirmat că prefectul a dat ordin ca protestatarii să fie intimidați de jandarmi.

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?