Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626
Ediția: Vineri 17 Mai 2024. Nr. 6626

GALERIE FOTO: Gest EMOŢIONANT al Ambasadorului Marii Britanii, la sarcofagul mareşalului Averescu de la Mărăşti


Administrația județeană va organiza luni, 20 iulie, un eveniment pentru omagierea eroilor români care au luptat în urmă cu 98 de ani pe câmpurile de luptă de la Mărăști. Evenimentul va avea loc la Mausoleul Mărăști, iar în programul manifestării se află atât o ceremonie militară cât și un spectacol de muzică tradițională și un recital de muzică clasică. Este un omagiu adus eroilor care și-au pierdut viața la Mărăști în prima mare bătălie câștigată de Armata Română. În 1917, la Mărăști, a început o bătălie care avea să schimbe cursul Primului Război Mondial. Istoricii spun că „fără Mărăști nu ar fi existat Mărășești”. Luptele din iulie-august 1917 au adus primele victorii pentru Armata Română în Primul Război Mondial. Au fost zece zile de lupte în care și-au pierdut viața 1469 de soldați români, iar alți 3052 au fost răniți.

   Maci în cinstea soldaților căzuți

    În Mausoleul de la Mărăști au fost înhumați peste cinci mii de eroi, cunoscuți și necunoscuți, români, ruși și germani. În această bătălie a fost practic distrus satul Mărăști, reconstruit după război prin implicarea directă a Reginei Maria și a soldaților care au constituit Societatea „Mărăști”. După zece ani de eforturi, satul Mărăști avea uzină de apă, uzină electrică, școală de țesătoare. Detalii despre bătălia de la Mărăști și eforturile depuse de autorități în perioada interbelică pot fi găsite pe site-ul www.marasti100.ro, dezvoltat de administrația locală din Răcoasa. La Mărăști se află osemintele mareșalului Alexandru Averescu și ale generalilor care au condus diviziile române, în bătălia din 1917.
    Importanța bătăliei de la Mărăști este recunoscută pe plan mondial. Zilele trecute, ambasadorul Marii Britanii, Excelența Sa Paul Brummell a depus o coroană de maci roșii la sarcofagul mareșalului Averescu, în semn de omagiu pentru eroismul soldaților români. Macii care au înflorit pe câmpurile de bătalie devastate și răscolite de obuze au devenit simbolul soldaților căzuți pe front în timpul Primului Război Mondial. Macii sunt folosiți la ceremoniile de comemorare a victimelor Primului Război Mondial, în special în Regatul Unit, Canada, Australia și Noua Zeelandă, încă din anii ’20.

   Altare ale neamului românesc

    Reabilitarea Mausoleului de la Mărăști și a infrastructurii rutiere a fost o prioritate pentru administrația județeană în ultimii ani. În 2013, Consiliul Județean Vrancea a finalizat proiectul de investiții „Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”. Acest proiect a fost un pariu pe care președintele Marian Oprișan l-a câștigat deoarece nu foarte mulți erau cei care au crezut în viabilitatea și mai ales în finalitatea acestui proiect. Este singurul politician vrâncean care a acordat o atenție deosebită mausoleelor vrâncene care amintesc de jertfele eroice ale poporului român făcute în numele libertății, independenței și unității naționale. Proiectul de reabilitare a mausoleelor vrâncene, în valoare de aproximativ 7 milioane euro a fost inițiat de președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, în anul 2007.
    Prin acest proiect, mausoleele de la Focșani, Mărăști, Mărășești și Soveja au fost restaurate, consolidate, reabilitate și introduse într-un circuit turistic împreună cu alte monumente de factură istorică și religioasă aflate pe traseul „Drumului de glorie”. Acest traseu cuprinde localitățile Focșani, Mărășești, Panciu, Străoane, Varnița, Mărăști și Soveja. Åžeful administrației județene a precizat că ideea privind realizarea acestui proiect i-a aparținut în exclusivitate. „Am reușit să facem pe POR lucruri pe care nu au reușit să le facă nici Guvernul României și nici Ministerul Apărării Naționale. Este vorba de «Drumul de glorie al Armatei române», proiectul prin care am reabilitat cele patru altare ale neamului românesc, astăzi aceste mausolee fiind introduse într-un circuit turistic internațional. Vrancea este un ținut încărcat de istorie care merită ca obiectivele și monumentele istorice să fie reabilitate pentru ca generațiile viitoare să poată afla cum înaintașii noștri au luptat pentru independență, pentru libertate, pentru reunificarea națională”, a explicat Marian Oprișan.

    Proiectul de reabilitare a mausoleelor, premiat

    Eforturile administrației județene au fost recompensate de Revista Română de Administrație Publică Locală (RRAPL) cu premiul I pentru proiectul „Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial”. Această importantă distincție a fost acordată la Gala de decernare a premiilor înscrise în cadrul Concursului Național de Proiecte din Administrația Publică Locală „Cele bune să se-adune”, eveniment care a avut loc la Brașov în perioada 12-13 decembrie 2013. Proiectul „Drumul de glorie al Armatei Române în Primul Război Mondial” a câștigat la secțiunea „Turism la nivel național” și a concurat cu alte câteva zeci de proiecte de succes aparținând autorităților administrației publice de la nivel local și central din România.

   Mausoleele vrâncene ar putea intra în patrimoniul UNESCO

    Președintele Marian Oprișan a declarat că va face demersurile necesare pentru includerea mausoleelor vrâncene în patrimoniul UNESCO. Oprișan a explicat că deja Mausoleul Mărășești și zona de luptă din jurul său au intrat în vizorul departamentului Meuse din Franța care vrea să propună intrarea în patrimoniul mondial al UNESCO a câmpurilor de bătălie de la Verdun, Isonzo și Mărășești. El a arătat că și luptele purtate la Focșani, Mărăști și Soveja, dar și mausoleele ridicate aici în memoria celor care au murit în aceste lupte sunt la fel de importante pentru a intra în patrimoniul UNESCO.
    Totodată, pentru atenția acordată mausoleelor, președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan a primit în 2012 o medalie și o diplomă din partea UNESCO, pentru proiectul „Drumul de glorie al armatei române în Primul Război Mondial”. Distincțiile internaționale i-au fost înmânate președintelui Marian Oprișan, într-un cadru festiv, în Muzeul Armelor al Mausoleului Mărășești, de către vicepreședintele Federației Mondiale a Asociațiilor și Centrelor UNESCO  (WFUCA), responsabil pentru Europa și America de Nord, președinte al Clubului UNESCO Pireus & Islands, Ioannis Maronitis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?