Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650
Ediția:: Luni 17 iunie 2024. Nr. 6650

FC Panciu se va înscrie în liga a treia la fotbal


După ce a reușit performanța de a promova în liga a treia la fotbal, după ce a trecut într-o dublă manșă cu scorul general de 7-4 de campioana județului Brăila, Victoria Traian, formația FC Panciu se va înscrie în sezonul 2015-2016 al ligii a treia. Pentru a risipi zvonurile apărute în ultima perioadă, președintele echipei „dintre vii”, Raul Cioran a făcut câteva precizări în legătură cu viitorul echipei.
„Avem un suport financiar din partea Primăriei orașului Panciu pentru a putea participa în campionat. Mulțumim pentru tot efortul depus tuturor jucătorilor, celor care au fost alături de noi pe durata întegului campionat, dar, în mod special primarului Iulian Nica și primăriei orașului Panciu, care au fost alături de noi pe toată durata sezonului competițional. La nivelul lotului de jucători vor apare câteva modificări. Obiectivul nostru va fi menținerea în campionat”, a spus Raul Cioran.

   5 serii de 16 echipe la Liga a 3-a?

    Sistemul competițional pentru Liga a 3-a nu a fost încă stabilit, pentru că nu se știe în acest moment câte echipe se vor înscrie în următoarea ediție.   
Marius Burcă, președintele lui Metaloglobus și membru în Comitetul Executiv al FRF, spune că ideal ar fi să fie 5 serii de 16 echipe, însă este greu de crezut că se vor strânge 80 de formații pentru asta.
„Liga a 3-a este baza piramidei. Sînt votate 5 serii a 16 echipe. Nu se poate ști exact înaintea datei de 20 iulie. În funcție de Liga a 2-a, vom vedea și Liga a 3-a. Campionatul 2015-2016 este votat pentru sistemul cu 5 serii a 16 echipe. După 20 iulie știm exact ce se întâmplă și se poate hotărî imediat sistemul competițional. La acest moment au terminat 59 de echipe, plus cele 21 din baraj. Dacă toate echipele se înscriu am avea 5 serii cu 16 echipe. Ar fi ideal. Însă din start avem un deficit de echipe. Din acestea 80, 5 au promovat și de coborât nu a coborât nimeni. Dacă ne uităm pe clasamente putem face o radiografie și vom vedea echipe care s-au retras sau nu s-au înscris. Semnalele nu sunt foarte bune. Din cele 21 de echipe care promovează nu se vor înscrie toate. Dacă reușim să facem serii de 14 sau 15 echipe tot va fi un campionat foarte bun. Åži 28 de jocuri, chiar și 26 ar fi bine”, a spus Marius Burcă la Sport Total FM.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?