S-a scris, și vorbit foarte mult despre scriitorul Gheorghe Andrei Neagu. Pro și contra. Prezentări de carte, articole critice, recenzii, cronici peste cronici. Semnate de nume cunoscute din peisajul literar românesc, în reviste, ziare și cărți.
Ghe.A.Neagu și-a asumat o postură literară care, în rândul unei critici care nu întotdeauna și-a păstrat obiectivitatea, a creat controverse. Multe neînțelegeri au plecat de la faptul că limbajul criticii s-a amestecat, involuntar, cu limbajul vieții obișnuite. Astfel, laviurile criticii au părut de multe ori niște pastișe neserioase, mixaje cu tentă provocatoare, cu atât mai mult cu cât unele dintre ele păreau de ordin biografic. Personal consider că pînă la ora actuală nu există o evaluare critică serioasă a bibliografiei scriitorului Ghe.A.Neagu.
Într-un interviu luat de Cristina Hermeziu faimosului jurnalist francez Éric Naulleau și publicat în nr.553/18-24.09.2014 din revista Dilema veche, acesta susține, nici mai mult nici mai puțin, că ’’dezbaterea literară poate fi la fel de vie ca una politică.’’ Astfel, textul de față nu s-a născut dintr-o contradicție care nu ar fi fost decât regretabilă, ori din orgoliul chinuitor al unui cititor neinstruit, ci din frumusețea spiritului critic, ceea ce reprezintă, să recunoaștem, o atracție irezistibilă pentru autorul acestui text.
Dincolo de zbuciumul vieții de zi cu zi, Ghe.A.Neagu este un om solitar și mâhnit precum un pan, fără admiratori și fără public. Ca un recurs melancolic la sinceritate, să enumerăm câteva dintre marile lui tristeți:
-că, uneori, nu i-a avut lângă domnia sa pe scriitorii de vocație, să zicem așa, risipiți în dispute particulare, pline de candoare boemă, însă lungi și inutile;
-că, în același timp, chiar lângă el, în coasta lui peste măsură de generoasă, s-au îngrămădit inși mediocri, fără intenții bune, idolatri și egolatri, dispuși la orice compromis, lingușitori, pervertiți la rele, insistenți și prost-crescuți;
-că a alunecat, cu voia sau fără voia sa, de la ocupația de scriitor(de succes în nuvelistică), la aceea de manager cultural(intreprindere care, dealtfel, rămâne o realizare remarcabilă a domniei sale și, ceea ce contează, în spațiul cultural vrâncean) și de aici o vagă reverie că multe proiecte literare au rămas sortite neantului din care s-au ivit;
-că timpul a trecut și de aici dezamăgirea candidă că a investit în oameni care de-a lungul vieții l-au dezamăgit, sprijinindu-i efectiv în carieră până la recomandarea supremă pentru intrarea în Uniunea Scriitorilor din România;
-că, uneori, bunătatea sfârșește într-un fel de renunțare, plină de regrete și îndoieli.
Literatura(arta, în general) nu este niciodată o stare pe care o ai, ci, întotdeauna, către care tinzi. Ar fi prea puțin să credem că poezia, de pildă, nu-i decât o simplă aventură intelectuală. La urma urmelor, ceea ce aparține poeticii rămâne un mister.
Lui Ioan i s-a spus Gură de aur datorită stilisticii. Textele sale au o constanță poetică evidentă, ce poate conduce la ideea hazardată – ce-i drept – că poezia stă într-o anumită măsură la baza înțelegerii profunde a existenței. Poetica dezvoltă o intuiție atât de necesară vieții, asemănătoare unui oracol, așa încât, fără ea, pare că trăiești pe întuneric, fără protecția intuiției, lipsit de logica profundă a destinului omenesc, fără să cunoști jocul tandru al minții și vieții.
În zilele noastre, când ritmul societății este unul pop, de modă punk, poezia rămâne un sacrificiu frumos. Există un compromis nerecunoscut între poezie și manifestarea societăți Bine mă, auzi cel mai adesea, cine mai are astăzi timp de poezie?
Fie și numai din aceste motive, pot să cred că cea mai mare(și lungă, aproape 20 de ani) realizare a lui Ghe.A.Neagu rămâne Cenaclul de luni, acolo unde a oferit o tribună literară tinerilor.(În capitalismul nostru cel de toate zilele, nu bătrânii suportă ‘’greutatea’’ din societate, ci tinerii!). În literatură poți găsi o compensație reală pentru toate aspirațiile vieții. Într-o ediție din revista Oglinda literară, Ghe.A.Neagu scria cu amărăciune, și compasiune, referindu-se la această compensație: ’’Dacă nu le dăm ceva tinerilor, chiar și o speranță…’’(10.11.2014) Cred că această frază neterminată ar putea rămâne cea mai frumoasă amintire a scriitorului.
GOIA LILI/goia.lili@yahoo.com
