Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Noi licenţe de taximetrie pentru municipiul Adjud


Primăria Adjud va emite autorizații pentru încă trei taxiuri care vor funcționa pe raza municipiului și a satelor aparținătoare. Municipalitatea a demarat deja procedurile de atribuire, urmând ca persoanele care doresc  să presteze aceste servicii să parcurgă pașii legali pentru atribuirea autorizațiilor. Cererile de participare la procedura de atribuire vor fi depuse până la data de 26 iunie 2015. Procedura de atribuire a autorizațiilor de taxi va fi demarată la data de 29 iulie 2015.
    Primarul Constantin Armencea a declarat că la nivelul municipiului Adjud există un număr de 75 de taxiuri care sunt solicitate mai ales pentru rute în localitățile limitrofe, care nu beneficiază de transport în comun. „Municipiul Adjud are în prezent un număr de 75 de taximetre. Am decis să mai acordăm încă trei licențe de taximetrie ca urmare a numărului mare de solicitări venite din partea cetățenilor. La aceste solicitări se mai adaugă și suprafața mare a municipiului, de peste șase mii de hectare de teren, dar și numărul mare de curse ce se efectuează în localități limitrofe municipiului Adjud și în care nu există sau există un număr foarte mic de curse regulate de transport în comun”, a precizat primarul Constantin Armencea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?