Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631
Ediția: Joi 23 Mai 2024. Nr. 6631

15 sesizări penale pentru evaziune fiscală


Inspectorii fiscali au adus peste 28,18 milioane lei la bugetul de stat în urma verificărilor efectuate în primul trimestru din acest an, când au fost efectuate 303 acțiuni de inspecție fiscală, din care 67 de verificări la persoane fizice. Inspectorii fiscali au constatat diferențe de impozite, taxe și contribuții de 24,02 milioane lei, la care au calculat accesorii de 3,8 milioane lei și au aplicat amenzi contravenționale de 160 mii lei. Cele mai multe obligații suplimentare au fost stabilite la persoanele juridice, respectiv 25,6 milioane lei, în vreme ce la persoanele fizice au fost stabilite obligații suplimentare de 2,5 milioane lei.
În cazurile în care au fost constatate fapte foarte grave, au fost înaintate dosarele la parchetul Vrancea. Astfel, au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor 15 sesizări penale, pentru un prejudiciu de 8,97 milioane lei. „Sumele atrase suplimentar în 2015 sunt mai mari cu 90,92% față de cele din perioada similară a anului precedent, respectiv mai mari cu 13,42 milioane lei (în trimestrul I 2014 sumele atrase suplimentar au fost de 14,76 milioane lei). Sumele încasate la bugetul general consolidat ca urmare a inspecțiilor fiscale se ridică la 8,36 milioane lei, mai mari cu 2,18 milioane lei față de cele din 2014”, se arată în comunicatul Administrației Județene a Finanțelor Publice Vrancea.
Totodată, finanțiștii au dispus instituirea a 25 măsuri asiguratorii în valoare de 13,72 milioane lei la contribuabilii la care s-a considerat că există pericolul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?