Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614
Ediția: Luni 29 aprilie 2024. Nr. 6614

Angelina Jolie dezvăluie că și-a extirpat ovarele pentru a preveni cancerul


Actrița americană Angelina Jolie s-a supus unei operații preventive de extirpare a ovarelor cu scopul de a preveni cancerul, o boală care a provocat moartea mamei, a bunicii și a mătușii sale. Actrița a făcut aceste dezvăluiri în articolul publicat marți de ziarul The New York Times, sub titlul ‘Angelina Jolie Pitt: Diary of a Surgery’, citat de EFE.
Jolie, în vârstă de 39 de ani și care în urmă cu doi ani s-a supus unei duble mastectomii, a fost operată săptămâna trecută pentru a-i fi extirpate ovarele și trompele lui Faloppio. „Am plănuit acest lucru de mult timp. Este o operație mai puțin complexă decât o masectomie dar efectele sunt mai severe. Obligă o femeie să intre în menopauză forțată”, scrie actrița.
La fel cum a explicat în urmă cu doi ani aceluiași ziar operația de masectomie, Jolie dezvăluie acum că a luat decizia de a face acest lucru public, pentru ca „alte femei expuse acestui risc să cunoască opțiunile care există”. „În urmă cu doi ani am scris despre faptul că m-am supus unei duble mastectomii preventive. O simplă analiză de sânge a dezvăluit că sufăr de o mutație genetică (…) cu un risc estimat la 87 la sută pentru a dezvolta un cancer mamar și de 50 la sută pentru un cancer ovarian. Mi-am pierdut mama, bunica și mătușa din cauza cancerului”, a explicat ea.
Jolie a decis atunci „să urmărească orice informație care i-ar putea fi utilă”, precum extirparea preventivă a ovarelor, pentru care actrița s-a pregătit „fizic și emoțional”. „În acest fel copiii mei nu vor putea spune niciodată: mama a murit de cancer la ovare”, a precizat Angelina Jolie, mamă a șase copii împreună cu partenerul ei de viață, actorul Brad Pitt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?