Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Calculatoare pentru elevii săraci. Continuă programul social „Euro 200”


Elevii și studenții din învățământul de stat și particular acreditat, care au vârsta de până la 26 de ani și care provin din familii cu venituri brute lunare de maximum 150 de lei pe membru de familie, pot primi calculatoare prin programul „Euro 200”. Ministerul Educației și Cercetării Științifice (MECS) continuă și anul acesta programul social „Euro 200”, prin care acordă un ajutor financiar de 200 de euro elevilor și studenților din familii cu venituri mici pentru a-și cumpăra un calculator.
    Conform calendarului stabilit de MECS, depunerea cererilor pentru obținerea bonurilor valorice necesare achiziționării unui calculator se face până pe 21 aprilie.  Evaluarea cererilor de către comisiile din unitățile și instituțiile de învățământ împreună cu comisiile de anchetă socială are loc în perioada 19 aprilie – 19 mai; Afișarea pe portalul MECS a listei de cereri eligibile: 31 mai; Afișarea pe portalul MECS a listei de beneficiari aprobată prin ordin de ministru: 1 iunie; Afișarea în fiecare unitate de învățământ a listei beneficiarilor: 3 iunie până la ora 18:00; Depunerea contestațiilor: 5 zile de la afișarea listei pe portalul dedicat; Afișarea rezultatului contestațiilor pe portalul dedicat și în fiecare unitate de învățământ: 24 iunie până la ora 18:00.
    Potrivit legii 269/2004, la stabilirea venitului brut pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile realizate de membrii familiei în luna precedentă depunerii cererii, cu excepția alocației de stat, alocației familiale complementare și a alocației de susținere pentru familia monoparentală, bugetului personal complementar acordat persoanelor cu handicap, burselor de studii și burselor sociale, precum și a tuturor drepturilor sociale care, potrivit legii, sunt exceptate de la stabilirea altor drepturi și obligații. Stabilirea numărului de beneficiari se va face în limita sumei alocate acestui program, sumă cuprinsă în bugetul MECS. Acest ajutor financiar se acordă o singură dată în cadrul unei familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?