Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625
Ediția: Joi 16 Mai 2024. Nr. 6625

Jucătorii Progresul Focşani sunt neplătiţi de şase luni de zile


Antrenorul echipei de futsal Progresul Focșani, Elvis Ilaș și directorul tehnic al singurei echipe de liga I din județ, Petrache Gurguiatu au dorit să facă precizări în legătură cu situația actuală a echipei de pe Milcov, despre modul în care au fost cheltuiți banii în acest sezon, dar și despre viitorul grupării Progresul, care se află pe penultimul loc în clasament. 
După ce a citit comentariile scrise de cititori pe site-ul cotidianului „Monitorul de Vrancea”, antrenorul Elvis Ilaș a ținut să-și precizeze punctul de vedere. „Mulți mă acuză că aș fi furat bani. Sunt sincer și mă jur cu mâna pe inimă. Nu am furat un leu de la echipă deoarece nu am drept de semnătură la secția de futsal a clubului Progresul. Ba, mai mult, am adus mulți bani de acasă pe care nu i-am recuperat nici în acest moment. Cei care comentează sub protecția anonimatului ar trebui să fie bărbați și să îmi spună în față ceea ce au de spus. Chiar îi rog pe cei care mă contestă să vină cu 20 de minute înainte de meciul de sâmbătă cu echipa din Od. Secuiesc și să purtăm un dialog civilizat, în care să-mi exprim punctul de vedere. Mă deranjează că sunt catalogat drept nesimițit, nenorocit sau hoț”, a spus Ilaș.
Acesta s-a referit și la situația financiară a echipei, în condițiile în care jucătorii echipei Progresul nu și-au mai primit salariile din luna octombrie a anului trecut. „Primăria și Consiliul Local Focșani ne-au alocat suma de trei miliarde de lei pentru sezonul 2014-2015. Returul sezonului precedent l-am terminat pe locul 6, iar turul sezonului 2014-2015 ne-a găsit pe locul 10. Factorii locali de decizie ne-au alocat suma de 180.000 lei și am plătit aproape 6000 de lei diferite datorii din sezonul 2013-2014. Conform regulamentului, Consiliul Local ne-a oprit finanțarea de restul sumei deoarece nu ne-am atins obiectivul, clasarea în primele șapte locuri ale Ligii I. Suntem echipa cu cel mai mic buget din județ. Este și vina noastră, deoarece am fixat un obiectiv îndrăzneț, în condițiile în care avem un lot tânăr, cu mulți jucători fără experiență, pentru care Liga I este o pălărie mult prea mare. Am pierdut jucători de bază, care, după ce nu și-au primit salariile, s-au orientat spre minifotbal, unde sunt cu salariile la zi și nu fac antrenamente zilnice”, a mai spus Ilaș.
Acesta s-a referit și la sumele care au fost cheltuite de echipă pe parcursul acestui sezon. „Lunar, salariile jucătorilor ajung la 13000 lei. O deplasare ne costă, cu transport și cazare, în jur de 3000 lei, au fost cumpărate echipamente sportive pentru toți jucătorii, plătim ambulanța și medicul, dar ceea ce ne doare este contravaloarea baremului de arbitraj la un meci de acasă, care se ridică la suma de 3000 lei. Eu și Petrache Gurguiatu nu am încasat salariile din luna mai a anului trecut. Pentru ca lumea să fie informată, menționez ca am un salariu lunar de 1000 lei”, a spus Ilaș.

   Gurguiatu: „Performanțele noastre au fost uitate prea rapid”

    Echipa de futsal a Focșaniului activează de șapte ani de zile în prima ligă și se mândrește cu performanțe deosebite. A jucat o finală de Cupa României și o Supercupă, iar de două ori a ajuns în semifinalele Cupei. „Performanțele noastre au fost uitate prea rapid de microbiști. Se simte, în ultima perioadă, o ură pentru această echipă. Avem un lot tânăr, fără valori, în condițiile în care șapte echipe din prima ligă se bazează pe mai mulți jucători spanioli. Rezultatele din acest campionat nu ne fac cinste și, sincer să fiu, nouă, celor care ne ocupăm de această echipă, ne este rușine de ultimele eșecuri. În spiritul fair-playului, vom continua să jucăm până la finalul campionatului pentru a evita o eventuală penalizare din partea Federației. Ce va fi din vară, vom vedea”, a spus directorul tehnic, Petrache Gurguiatu, care a menționat faptul că echipa nu a mai efectuat un antrenament în ultimele trei săptămâni de zile deoarece mai mulți jucători nu s-au prezentat la ședințele de pregătire.

   Cu pui, pizza și șuncă în deplasare

    În ultimele două deplasări ale Progresului, la Tg. Mureș și Iași, jucătorii au fost nevoiți să mănânce în microbuzul închiriat de la o firmă din Focșani. „La Tg. Mureș am plecat la ora 6 dimineața. Am cumpărat de 80 lei șuncă, cașcaval, costiță și pâine, iar un apropiat al echipei ne-a oferit patru pui pe care i-am pregătit la Sala Polivalentă și i-am mâncat în timp ce ne întorceam de la Tg. Mureș. La Iași, un sponsor ne-a oferit trei pizza. Nu poți juca pe burta goală, mai ales că futsalul este un sport care te epuizează din punct de vedere fizic”, a spus Elvis Ilaș.
De subliniat faptul că doi jucători ai echipei, Oancea și Bălosu sunt cazați la un cămin din Focșani, iar masa zilnică este asigurată la un restaurant din zona Pieței prin bunăvoința unui sponsor. „Pe Bălosu l-am adus la echipă de la Căminul de copii de la Odobești, pentru a-l integra într-un mediu social. De multe ori i-am ajutat pe jucători cu diferite sume de bani. Pe juniorii de la LPS Focșani, Duca, Crăciun și Dima am plătit 1780 lei, sumă care a reprezentat un echipament de joc pe care îl folosește echipa de juniori republicani A a LPS. Ne vom duce crucea până la capăt și din vară vom vedea ce va mai fi. Îmi doresc ca această echipă să nu moară și futsalul la Focșani să fie privit cum era cu doi-trei ani în urmă”, a mai spus antrenorul Elvis Ilaș.

17 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?