Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633
Ediția: Sâmbătă 25 Mai 2024. Nr. 6633

Arestat preventiv după ce a furat scule electrice de 4.700 lei


Un tânăr de 24 de ani, din comuna Urechești, a fost arestat preventiv ieri, pentru o infracțiune de furt calificat comisă în luna august. Spargerea a fost dată în noaptea de 22 spre 23 august, iar Petruș Vîlcu nu a acționat singur, ci împreună cu Sebi Marian Burlacu, tânărul arestat preventiv și trimis în judecată pentru că a violat, tâlhărit și lipsit de libertate o prostituată.
    Potrivit anchetatorilor, cei doi au pătruns prin escaladare într-o locuință, al cărui proprietar era plecat în străinătate, și au sustras scule electrice în valoare de 4.700 lei. Inițial, fapta a fost înregistrată cu autor necunoscut. Polițiștii de la Secția de Poliție Rurală Cotești au întocmit dosar la momentul respectiv, iar în urma verificărilor efectuate au stabilit că infracțiunea a fost comisă de cei doi. Potrivit comisarului șef Adrian Oprea, șeful Secției de Poliție Rurală Cotești, bunurile sustrase au fost recuperate.
    Inițial, Petruș Vîlcu nu a recunoscut comiterea faptei, dar când oamenii legii i-a prezentat probele împotriva sa, a recunoscut parțial. Ieri, tânărul de 24 de ani, care este și recidivist, după cum ne-au spus anchetatorii, a fost prezentat magistraților Judecătoriei Focșani cu propunere de arestare preventivă. Judecătorii au emis pe numele tânărului mandat pentru 30 de zile. „(…) admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. Dispune arestarea preventivă a inculpatului Vîlcu Petruș, cercetat pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (…) în dauna persoanei vătămate Petrila Iosif, pe o perioadă de 30 de zile începând cu data de 26.11.2014 până la 25.12.2014, inclusiv. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă. (…) Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare”, se arată în soluția instanței.
    Celălalt autor al furtului, Sebi Marian Burlacu, este deja în arest, el fiind acuzat că a violat o femeie care practica prostituția, i-a furat geanta și a obligat-o să îl însoțească până la Urechești, fără ca ea să fi vrut acest lucru. Tânărul se afla într-o mașină cu mai multe persoane. Au oprit autoturismul în zona unei stații peco de pe strada Cuza Vodă, din Focșani, unde se afla și victima. Unul dintre cei aflați în mașină a negociat o partidă de sex cu victima, contra sumei de 40 de lei. După ce femeia și-a făcut „treaba”, a apărut și inculpatul. Acestuia i s-a făcut  poftă de sex, dar nu a vrut să plătească, așa cum făcuse amicul său. Așa se face că a urcat-o pe femeie cu forța în mașină, a violat-o, apoi a dus-o până la Urechești, în zona unui popas de pe marginea drumului european.
    Burlacu nu este la prima abatere. El a ieșit din pușcărie cu puțin timp înainte de a fi arestat pentru viol și tâlhărie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?