Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Un poliţist vrâncean a primit Medalia de Serviciu EUPOL în Afganistan


Cinci polițiști români, între care și comisarul șef Viorel Postolache, de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, au primit Medalia de Serviciu EUPOL Afganistan, în cadrul ceremoniei de înmânare a medaliilor ,,Medal Parade”, desfășurată la sediul Misiunii de Poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL).
„La evenimentul organizat la data de 25 septembrie a.c., de conducerea EUPOL Afganistan, au luat parte, ca invitați de onoare, înalți oficiali din Ministerul de Interne al Republicii Islamice Afganistan și din Parchetul General Afgan, membri ai reprezentanțelor diplomatice din Kabul – inclusiv a României, precum și alte oficialități locale. Celor 5 polițiști din contingentul român le-a fost înmânată Medalia de Serviciu EUPOL, de către domnul Karl Ã…ke Roghe, Åžeful EUPOL Afganistan, și doamna Pia Sternvall, adjunct al acestuia, ocazie cu care le-au fost adresate mulțumiri pentru contribuția adusă la îndeplinirea obiectivelor misiunii”, se arată într-o informare a Poliției Române.
    În aceeași informare se mai precizează că misiunea de poliție a Uniunii Europene în Afganistan (EUPOL) a fost inaugurată la data de 17 iunie 2007, ca urmare a Conferinței de la Bonn, din decembrie 2001, și a Conferinței de la Londra, din ianuarie 2006, cât și a invitației adresată Uniunii Europene de către Guvernul Republicii Islamice Afganistan, de a deschide o misiune de poliție civilă în această țară.
În prezent, în teatrul de operațiuni se află 22 de polițiști români, între care și polițiștul vrâncean Postolache, care desfășoară activități de pregătire profesională, îndrumare și consiliere a colegilor afgani din cadrul Ministerului Afgan de Interne, Ministerului de Justiție și Parchetului General din Afganistan. Prin activitățile desfășurate, departe de casă, în situații de risc, polițiștii români contribuie la procesul de reformă a instituțiilor afgane, pentru sprijinirea statului de drept și a unei poliții aflate în slujba poporului afgan, care respectă drepturile omului.   

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?