Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Locuri de muncă pentru șomeri


Doar 76 de locuri de muncă sunt vacante zilele acestea pentru șomerii vrânceni, după cum arată lista dată publicității de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vrancea. Se pot angaja atât muncitori necalificați în industria confecțiilor și necalificați la ambalarea produselor solide și semisolide, cât și persoane de profesie inginer construcții civile, industriale și agricole, inginer geodez, ofițer bancar (credite, marketing, produse și servicii bancare), administrator de risc, tehnician topometrist, secretară dactilografă și operator ghișeu bancar. De asemenea, sunt disponibile locuri pentru persoanele calificate ca gestionar depozit, ospătar (chelner), barman, lucrător comercial, agent de intervenție pază și ordine, sudor, lăcătuș construcții metalice și navale, electrician constructor montator aparataj și cabluri de joasă tensiune, electrician de întreținere și reparații, operator confecționer industrial îmbrăcăminte din țesături, tricotaje, vinificator pivnicer, lăcătuș montator pentru utilaje industriale, de construcții și agricole, femeie de serviciu, manipulant mărfuri și paznic.
   
   800 de locuri pentru culegătorii de căpșuni în Spania
 
În țările din Comunitatea Economică Europeană sunt vacante 1.114 locuri de muncă, o noutate fiind oferta Ungariei, unde se pot angaja 50 de confecționeri huse mașini, și cea a Finlandei, unde se caută constructor sere, muncitori necalificați pentru îngrijire bovine, în fermă de păsări, la plantare căpșuni, precum și ambalator produse vegetale. În Lituania e disponibil un loc pentru planificator aprovizionare, în Irlanda se pot angaja asistenți medicali, psihiatrii, pediatrii și oftalmologii, iar în Marea Britanie e în continuare cerere mare de asistenți medicali, îngrijitori persoane și asistenți sociali.
    O bogată ofertă de muncă au și angajatorii din Germania, pentru persoanele calificate ca: mecanic camion, măcelar, șofer stivuitor (brațe retractabile pentru produse congelate), șofer camion (produse congelate), programator CNC/operator mașină care se scufundă, reparator vehicule (panel beater), tehnician mentenanță (industria textilă), instalator întreținere (mecanic industrial), asistent medical, specialist electronică/inginerie industrială, electrician, mecanic instalator în instalații sanitare, de încălzire și de aer condiționat, specialist IT (inginer, tehnician), îngrijitor bătrâni, asistent/ însoțitor persoane în vârstă. În Norvegia se caută un veterinar, doi bucătari preparate indiene și un terapeut SPA, iar în Franța se pot angaja cei de meserie: producător de vin (cognac), ajutor de bucătar, bucătar șef, patiser șef, bucătar asistent, muncitor necalificat în restaurant, bucătar, șef de sală în restaurant, vânzător produse brutărie-patiserie, vânzător în panificație-patiserie, preparator sandvici și patiser.
    Lista continuă cu oferta de muncă din Austria, unde se cer câte zece coordonatori echipă pentru muncă în domeniul forestier și zugravi (zugrăveli și gleturi). În Spania sunt în continuare vacante 800 de posturi pentru muncitori necalificați în agricultură și anume pentru recoltarea căpșunilor, în Estonia se poate angaja un director tehnic, iar în Belgia persoanele calificate ca: tehnician mentenanță (industria alimentară/panificație), mecanic autobuz, inginer proiectant electric, inginer controale, analist funcțional, inginer de întreținere, senior inginer service PLC/SCADA, analist de sistem, analist funcțional, senior Delphi analist programator, senior Web Developer (PHP/ JavaScript), dezvoltator integrare software, inginer dezvoltator software, inginer introducere produs nou& rețea și electrician camion.
    Informații suplimentare cu privire la locurile de muncă amintite se pot obține la telefon 0237.224.677, persoană de contact Daniela Brihoianu din cadrul AJOFM Vrancea, sau 0237.230.186, persoană de contact Melania Bălescu din cadrul Agenției Locale pentru ocuparea Forței de Muncă (ALOFM) Focșani.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?