Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Sâmbătă 4 mai 2024. Nr. 6617

Mergem să ne întâlnim cu Jackie Chan. Şi cu actriţa din „Memoriile unei gheişe“


Pe 28 iulie, agenția Mediafax titra: „EXCLUSIV: Jackie Chan vine în premieră în România, la Zilele Filmului Chinezesc”. Rațional nu vă pot explica de ce, dar am simțit pe loc că trebuie să particip și eu la acest eveniment. Am trimis un e-mail și am primis un răspuns, așa că tot cu colegul George Mardare voi merge astăzi la Grand Cinema&More din Băneasa Shopping City București, acolo unde actorii Jackie Chan și Ziyi Zhang își lansează în România cele mai recente lungmetraje, „Zodiacul Chinezesc”, respectiv „The Grandmaster”, în cadrul evenimentului „Zilele Filmului Chinezesc”.
    Nu sunt un fan al filmelor „cu bătăi”, dar Jackie Chan este unul dintre rarii actori de filme de acțiune care aduce umorul în acest gen, ceea ce pentru mine le face vizionabile. Jackie Chan mi-a plăcut în „Fracul magic”, „Ocolul Pământului în 80 de zile”, seria „Ora de vârf”, „Spionul din vecini” și chiar în acest film pe care îl lansează acum la București – „Zodiacul Chinezesc”, dar care a apărut de fapt în 2012. În acest film, Jackie Chan și echipa lui pornesc în căutarea unor artefacte mistice – 12 capete de bronz ale animalelor reprezentate în zodiacul chinezesc. Filmele are scene de acțiune foarte reușite.

                                                                                       Ziyi Zhang

    „Memoriile unei gheișe” mi-a plăcut enorm, iar faptul că actrița care a jucat rolul principal vine acum la București mi se pare extraordinar. Despre acest film, Ziyi Zhang a declarat în iulie 2006 pentru Interview magazine, că i-a permis să arate lumii că actorii chinezi pot juca și alte roluri decât cele de acțiune și bătaie.
Una dintre cele mai apreciate actrițe ale momentului în China, Ziyi Zhang a avut prima sa apariție într-un film american în 2001, în pelicula „Ora de vârf/ Rush Hour”, unde a jucat chiar alături de Jackie Chan. De asemenea, ați putut-o vedea în „Tigru și dragon”, un film în regia lui Ang Lee. „The Grandmaster”, filmul pe care actrița Ziyi Zhang îl lansează la București, este regizat de Kar Wai Wong  și a apărut anul trecut în cinematografe. El spune povestea lui Ip Man, marele maestru de arte marțiale, un personaj care a trăit în China între 1893 și 1972 sub numele de Yip Kai-man și a fost antrenorul celebrului Bruce Lee.
    Ne vom întoarce, sperăm, cu imagini, declarații și două autografe.


                                                                         Jackie Chan

    Conform Mediafax, evenimentul Zilele Filmului Chinezesc în România este  organizat de Casa Româno-Chineză și Ministerul Culturii, în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze la București și Administrația de Stat pentru Presă, Publicații, Radio, Film și Televiziune din China, în perioada 11 – 22 septembrie, în București, Craiova și Arad. În Capitală, evenimentul Zilele Filmului Chinezesc se va desfășura între 11 și 18 septembrie, la cinematograful Union, deschiderea urmând să aibă loc la Grand Cinema Băneasa.
   

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?