Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617
Ediția: Vineri 3 Mai 2024. Nr. 6617

Bovine din Buzău, depistate cu BOALA LIMBII ALBASTRE. Veterinarii vrânceni au intrat în alertă


Veterinarii vrânceni sunt în alertă de gradul zero după ce în Buzău au fost depistate bovine cu boala limbii albastre (Bluetongue). Este o boală care nu afectează omul dar produce pagube economice, spune directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Necula Botezatu. Situația este dificilă deoarece această boală se transmite prin intermediul țânțarilor și, teoretic, insectele pot călători și 2 kilometri pe zi. La nivelul județului au fost dispuse măsuri de prevenire a apariției acestei boli. „Printre măsurile dispuse se numără supravegherea efectivelor de animale, iar la apariția primelor măsuri de suspiciune privind apariția bolii vor fi anunțați medicii veterinari pentru recoltarea de probe, izolarea efectivelor de animale”, a explicat directorul DSVSA, Necula Botezatu. Deja în zona de munte au fost prelevate probe de la ovine, transmise pentru analiză la Laboratorul Național de Referință, de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală. Chiar dacă boala nu a fost confirmată până acum, s-au luat toate măsurile de prevenire.
    Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat, ieri, că mai multe bovine din județul Buzău au fost diagnosticate cu Boala limbii albastre, precizând că a informat statele UE și pe cele membre ale Organizației Mondiale pentru Sănătatea Animală despre apariția acestei boli în România. Potrivit unui comunicat al Autorității, în 22 august a fost diagnosticat un caz de Boala limbii albastre (bluetongue) în România, boală care nu a evoluat pe teritoriul țării noastre până în prezent. „În data de 21.08.2014, proprietari de bovine din județul Buzău au solicitat prezența medicului veterinar, pentru că animalele deținute prezentau semne de boală. După examinarea animalelor, medicul veterinar a constatat leziuni bucale, mamare și podale, semne clinice care pot fi atribuite bolii limbii albastre, și a prelevat probe de sânge de la acestea, probe care au fost trimise spre analiză laboratorului din cadrul DSVSA Buzău. În urma examenului serologic realizat, s-a constatat că probele sunt pozitive pentru Boala limbii albastre (Bluetongue)”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA. Cazuri similare au fost la mai mulți crescători de animale din zonă.
    Conform procedurilor, ca urmare a suspiciunii apariției Bolii limbii albastre, probele de sânge prelevate au fost trimise la Laboratorul Național de Referință, de la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală (IDSA). Probele au fost analizate în 22 august și au avut rezultate pozitive pentru Boala limbii albastre, a precizat ANSVSA. Printre măsurile luate se numără convocarea Grupului Național de Experți pentru Bluetongue, pentru a stabili măsurile care trebuie adoptate în vederea limitării transmiterii bolii la alte animale. De asemenea, la nivel județean, direcțiile au început informarea medicilor veterinari asupra măsurilor care trebuie luate în această situație.

    Virusul este transmis de țânțari

    ANSVSA precizează că boala limbii albastre nu afectează omul, dar produce pagube economice. Pierderile economice se datorează costurilor aferente eradicării bolii, incluzând: despăgubirea pentru animalele ucise, cheltuielile legate de activitățile de eradicare a bolii (personal, materiale, echipamente etc.), cheltuieli pentru ecarisarea teritoriului și a activităților de dezinsecție și dezinfecție. „Boala limbii albastre este cauzată de un virus din genul Orbivirus, care este transmis prin înțepătura unor specii de insecte hematofage, din genul Culicoides și nu prin contactul direct între animale. Boala afectează rumegătoarele și are caracter sezonier. Mortalitatea este variabilă, în funcție de situație, morbiditatea putând ajunge, uneori, la 100% din efectiv”, arată ANSVSA. Potrivit literaturii de specialitate, o insectă hematofagă poate călători până la 1,5 – 2 kilometri pe zi într-o zonă, iar în anumite condiții meteorologice (vânturi predominante pe o anumită direcție și perioadă, în condiții favorizante), insectele pot fi purtate la distanțe mult mai mari, ce pot atinge până la 200 de kilometri pe zi.
    În Europa, boala este cantonată în mai multe zone din partea de sud, cum ar fi Insulele Baleare, Sardinia, Sicilia, Corsica, în unele zone din Italia, Spania, Franța, Portugalia, Grecia și Bulgaria. Pe site-ul ANSVSA a fost afișată o analiză de risc, pentru informarea tuturor celor interesați de Boala limbii albastre.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?