Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613
Ediția: Vineri 26 aprilie 2024 Nr. 6613

VIDEO și GALERIE FOTO: Un focşănean s-a însurat la 60 de ani cu o vrânceancă de 66 de ani


După șapte ani de singurătate, Traian Stoica, de 60 de ani, din Focșani, și Anișoara Alecu, de 66 de ani, din Vîrteșcoiu, și-au unit ieri destinele și au rostit un „Da” plin de emoție, dar hotărât, în fața ofițerului Stării Civile. În prezența nașului, Valerică Ceobotaru, președintele Asociației Partida Romilor – Filiala Vrancea, cel care i-a făcut pe cei doi să se întâlnească și să se căsătorească, dar și a colonelului (r) Aurel Stoica, tatăl de 87 de ani al mirelui, cei doi proaspeți însurăței aflați la a doua tinerețe au decis să pornească împreună pe un drum plin de înțelegere și iubire, fericiți că Dumnezeu le-a rezervat, atunci când se așteptau mai puțin, acest dar neprețuit: o căsătorie în toată regula, pe care toți cei prezenți le-au dorit-o plină de  împliniri și bucurii.
    Emoționat, Traian Stoica a declarat că este convins că cel care i-a adus împreună este Dumnezeu, care lucrează prin oameni. Și că seria de coincidențe pe care le-au descoperit în cele aproximativ două luni de când se cunosc nu sunt deloc întâmplătoare: atât el cât și proaspăta sa soție sunt de credință penticostali, fiecare a stat singur câte șapte ani – Traian după un divorț, iar Anișoara după ce primul soț i-a decedat), ambii au câte trei copii și doar numărul nepoților diferă. Anișoara are șapte, iar Traian doi. „Am avut semne clare de la Dumnezeu, care lucrează prin oameni, și a lucrat prin fratele Valerică, prin sora Iuliana… Și apoi, prin discuțiile pe care le-am purtat, am realizat că ne asemănăm în multe privințe și Dumnezeu așa unește oamenii, aduce împreună oameni care se aseamănă, care se înțeleg. Credem în Dumnezeu, în ce este scris, în Scriptură, și credem că o viață poate fi mai bună numai dacă Dumnezeu este prezent în acea familie”, a spus, cu convingere, Traian Stoica.
    Cei doi proaspăt căsătoriți au explicat că perioada de singurătate prin care au trecut a fost foarte grea și că e mult mai bine să trăiești în doi, decât de unul singur. „Soțul meu a decedat de șapte ani și mi-a fost foarte greu singură”, a spus Anișoara, în timp ce Traian a continuat: „Eu am avut nefericirea să am parte de un divorț, dar Dumnezeu pansează răni și face bine ca în ultimii ani ai vieții, pe ultima sută de metri să avem fericirea de a fi împreună”.
    După oficierea căsătoriei, Anișoara și Traian au primit, așa cum se cere într-un moment atât de important, flori și felicitări, iar printre acestea și tradiționala urare „Casă de Piatră”. „Am vrea să facem o specificație cu privire la aceasta”, a spus Traian Stoica. „Noi credem într-o piatră numită piatra unghiulară, care este Domnul Iisus Hristos în templul său numit Biserică. Și o familie este un simbol al Bisericii. Bărbatul se spune că este capul familiei, parte din Iisus Hristos, iar femeia este comparată cu Biserica și trebuie iubită exact cum iubește Iisus Hristos Biserica Lui”. 

     „Mă bucur că au găsit antidotul singurătății”

    Cei doi proaspeți căsătoriți și-au păstrat de comun acord numele avute înainte de semnarea actelor la Starea Civilă. Ei vor locui la Vîrteșcoiu, la Anișoara, în casa cunoscută în comunitate drept „casa cu trandafiri” și despre care Traian spune că este Raiul pe pământ. Ambii sunt acum pensionari. Anișoara a lucrat ca asistentă medicală la Spitalul Județean și apoi prin Italia, iar Traian Stoica a fost ofițer, apoi subinginer auto și la final director la transportul Local Focșani, ieșind la pensie pe caz de boală în 1995. 
Traian este și membru activ în Asociația Partida Romilor, Filiala Vrancea. „Chiar mă bucur de acest eveniment! Întotdeauna noi, Asociația noastră, am fost prezenți la evenimente, atât cele de întristare, dar și cele de bucurie, așa cum este cel de astăzi. Astăzi, aici, cred că s-a găsit antidotul singurătății acestor oameni. Mi-am dat tot interesul, Traian fiind un prieten bun și fidel, un prieten de inimă și știu că acest eveniment este foarte important pentru el. Le doresc Casă de Piatră, Dumnezeu să îi binecuvânteze și să aibă o căsnicie fericită! Pentru că, știți cum se spune, e ușor să te căsătorești, dar e greu să rămâi căsătorit”, a spus Valerică Ceobotaru, nașul celor doi și președintele Asociației Partida Romilor Filiala Vrancea.  
    De la Starea Civilă, proaspăta familie, împreună cu invitații lor, a plecat spre casă, iar sâmbătă, alături de rude, prieteni și cunoscuți, ei vor sărbători cununia, organizând o masă festivă.
   
      Monitorul de Vrancea le dorește „Casă de Piatră”, sănătate și bucurii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?