Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

Reabilitarea unor străzi, scoasă la licitaţie


Primăria Adjud a scos la licitație pe Serviciul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) contractul de lucrări privind reabilitarea străzilor Alexandru Ioan Cuza, 1 Mai, Vânători și Mihai Eminescu din municipiu. Străzile care urmează să fie reabilitate au o lungime totală de 4,5 kilometri, iar valoarea estimată a investiției este de aproximativ 5,4 milioane de lei. Lucrările constau în balastare, asfaltare, refacerea trotuarelor și schimbarea bordurilor, refacerea semnalizărilor rutiere. Finanțarea este asigurată prin Programul național de dezvoltare locală (PNDL). Data limită de depunere a ofertelor este 11 august a.c.  Vă reamintim că, în luna iunie a.c., guvernul condus de Victor Ponta a alocat două sute de mii de lei pentru proiectul de reabilitare a străzilor Alexandru Ioan Cuza, 1 Mai, Vânători și Mihai Eminescu. Primarul Constantin Armencea a declarat că și această investiție a fost posibilă cu sprijinul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan. „Încă o dată țin să mulțumesc președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, care ne-a susținut în acest demers și cu sprijinul căruia am reușit să obținem finanțare pentru reabilitarea celor patru străzi. Majoritatea proiectelor de investiții din municipiul Adjud au fost realizate cu sprijinul președintelui Marian Oprișan”, a precizat primarul Constantin Armencea. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?