Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628
Ediția: Luni 20 Mai 2024. Nr. 6628

„Prietenii Muzeului” au vizitat Brigada 282


Brigada 282 Infanterie Mecanizată Unirea Principatelor și-a deschis porțile pentru membrii comunității vrâncene, participanți la proiectul „Prietenii Muzeului”, proiect inițiat și coordonat de Direcția Județeană de Cultură Vrancea și Muzeul Vrancea. Activitatea a cuprins prezentarea facilităților de instrucție, a armamentului și tehnicii de luptă din dotare precum și o scurtă prezentare a istoricului marii unități. „Proiectul „Prietenii Muzeului” oferă posibilitatea copiilor de a-și petrece vacanța altfel, prin activități precum excursii, vizite la muzee, vizionare de filme documentare, vizite la clădirile monument-patrimoniu din oraș, cel puțin o dată pe săptămână. Anul acesta ne-am propus să venim cu ceva nou, și anume, întâlnirea cu militarii vrânceni, în condițiile în care se împlinesc 100 de ani de la izbucnirea Primului Război Mondial. După numărul mare de participanți sunt sigură că atât copiii cât și părinții și bunicii prezenți au fost încântați de ce-au văzut”, a declarat Corina Mariana Duca, muzeograf la Muzeul Unirii și unul dintre coordonatorii proiectului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?