Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615
Ediția: Marți 30 aprilie 2024. Nr. 6615

ADMITERE la FACULTATE 2014 (partea a II-a)


Potrivit reprezentanților Universității „Ovidius” Constanța, înscrierile la cele 16 facultăți care funcționează în cadrul universității, plus departamentul ID- IFR, au început de luni. Pentru admiterea din acest an vor fi scoase la concurs 1.340 de locuri bugetate și peste 3.200 la forma de învățământ cu taxă, la majoritatea facultăților admiterea urmând să se facă pe baza concursului de dosare. 
Facultățile la care se va susține examen de admitere sunt Farmacie, Medicină, Litere, Arte, Teologie, Medicină Dentară, Educație Fizică și Sport. Înscrierile pentru domeniile de studiu care au probe de concurs se fac până în 22 iulie, în timp ce înscrierile pentru domeniile de studiu la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare se pot face până în 25 iulie. Probele de concurs se vor susține între 21 și 27 iulie. Taxa de înscriere este de 100 de lei pentru depunerea dosarului care conține exprimarea opțiunilor la primul domeniu de licență ales, iar pentru restul opțiunilor se percepe o taxă de 20 de lei pentru fiecare domeniu de licență. Taxa de înmatriculare este de 50 de lei pentru toate programele de studii.
Reprezentanții universității spun că taxele de școlarizare nu au fost majorate față de anii trecuți. „Taxele de școlarizare pentru anul universitar 2014 – 2015 sunt similare celor de anul trecut și sunt cuprinse între 2.500 de lei, la Facultatea de Teologie, specializările Teologie didactică, Teologie ortodoxă și Muzică religioasă, și 7.000 de lei la facultățile de Medicină, Farmacie, respectiv Medicină Dentară”, spune purtătorul de cuvânt al instituției, Daniel Citirigă. 
         Peste 5.800 de locuri în 18 facultăți, la Universitatea „Transilvania”Brașov
Pentru admiterea în anul universitar 2014-2015, Universitatea „Transilvania” din Brașov pune la dispoziție 5.865 de locuri pentru învățământul de licență-zi, cu aproximativ 500 mai multe față de anul trecut, în cele 18 facultăți. Dintre acestea, 2.732 de locuri sunt bugetate, față de 2.750 anul trecut, în schimb a crescut numărul locurilor cu plată – 2.896 de  locuri față de 2.529 anul trecut. Înscrierea se face în perioada 12-19 iulie, iar pentru studiile de masterat înscrierile au început tot în 12 iulie, dar se încheie în 21 iulie. 
Facultatea cu cea mai mare căutare este Medicina, unde sunt 335 de locuri, din care 140 bugetate. Cele mai multe locuri disponibile, respectiv 625, dintre care 225 bugetate, sunt la Facultatea de Åžtiințe Economice și Administrarea Afacerilor, la Facultatea de Litere sunt 490 de locuri, din care 118 bugetate, iar la Facultatea de Inginerie Electrică și Åžtiința Calculatoarelor sunt 440 de locuri, din care 307 bugetate. La polul opus, cele mai puține locuri sunt la Facultatea de Design de Produs și Mediu – 50 locuri (28 bugetate) și la Facultatea de Muzică – 55 locuri (30 bugetate). La Facultatea de Psihologie și Åžtiințele Educației sunt 330de  locuri (76 bugetate), la Facultatea de Educație Fizică și Sporturi Montane sunt 200 de locuri (81 bugetate), la Facultatea de Drept – 300 de locuri (45 bugetate), iar la Facultatea de Sociologie și Comunicare – 360 de locuri (76 bugetate).
Potrivit rectorului Universității Transilvania, Ioan Vasile Abrudan, anul acesta este pentru prima dată când candidații se pot preînscrie online la admitere, pe site-ul instituției. Apoi, în perioada de înscriere, candidații trebuie să meargă la facultatea unde s-au înscris doar ca să semneze fișa de înscriere. Taxa de înscriere la admitere este de 100 de lei la toate facultățile, cu excepția Facultății de Medicină, unde taxa este 150 de lei. 
În ceea ce privește taxa de școlarizare a candidaților care nu vor fi admiși pe locurile bugetate, aceasta este de 2.500 de lei pe an pentru aproape toate specializările, cu excepția Facultății de Medicină, unde taxa este de 5.100 de lei pe an și Facultatea de Muzică – 5.500 de lei pe an. Studenții străini din state care nu sunt membre ale UE  și care studiază în România pe cont propriu cu taxe de școlarizare în valută trebuie să plătească între 1.980 de euro pe an la Socio-uman, Psihologie și 4.000 de euro pe an la Medicină sau 6.750 de euro pe an la Muzică. 
Pentru învățământul la distanță (IDD), Universitatea „Transilvania” are disponibile 335 de locuri la șase dintre facultăți  -Inginerie Tehnologică și Management Industrial, Silvicultură și Exploatări Forestiere; Matematică și Informatică, Åžtiințe Economice și Administrarea Afacerilor, Psihologie și Åžtiințele Educației și Litere, iar la învățământ cu frecvență redusă sunt disponibile 430 de locuri la patru facultăți – Inginerie Mecanică, Ingineria Lemnului, Educație Fizică și Sporturi Montane și Drept. 
Pentru master, sunt disponibile 3.285 locuri la toate cele 18 facultăți, dintre care 1.250 sunt locuri bugetate, în timp ce pentru învățământul cu frecvență redusă sunt disponibile 225 de locuri la trei facultăți – Inginerie Mecanică, Muzică și Litere. 
          15 facultăți la Universitatea din Oradea  
 
Toate cele 15 facultăți ale Universității din Oradea au început preluarea dosarelor de înscriere pentru admiterea la studiile de licență, pentru care oferă 6.152 de locuri, din care 1.600 bugetate, iar restul cu taxe de școlarizare. În schimb, doar patru din cele 15 facultăți  – Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației, Facultatea de Åžtiințe, Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Åžtiințe Politice și Åžtiințele Comunicării și Facultatea de Åžtiințe Economice – au dat startul admiterii la masterat în aceeași zi, celelalte urmând să înscrie viitorii masteranzi din 21 iulie. Pentru studiile de masterat, Universitatea din Oradea are disponibile 3.571 de locuri, din care 750 bugetate, iar celelalte cu taxe de școlarizare. 
O noutate pentru admiterea din acest an la universitatea orădeană este că tinerii se pot înscrie și la specializarea Arhitectură a Facultății de Arhitectură și Construcții, în condițiile în care specializarea nu este încă acreditată, iar examenele de licență sunt susținute de absolvenți la Facultatea de Arhitectură și Urbanism din Cluj-Napoca, în timp ce Facultatea de Arte are o specializare nouă – Grafică. 
Pentru masterat, în schimb, din acest an au fost lichidate 13 programe de studii de la cinci facultăți: Elemente de complementaritate pentru educația muzicală – la Facultatea de Arte, specializarea Muzică, Evaluarea calității și protecția mediului – la specializarea Geografie a Facultății de Geografie, Turism și Sport, Sisteme electroenergetice performante, Inginerie energetică, Ingineria și designul produselor textile – de la specializarea Inginerie Industrială a Facultății de Inginerie energetică și Management Industrial, Integrare europeană, Istoria relațiilor internaționale la începutul secolului XXI, precum și Studii euroregionale și relații transfrontaliere – de la specializarea Istorie a Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Åžtiințe Politice și Åžtiințele Comunicării. De la Facultatea de Åžtiințe au fost eliminate masteratele în Biologia celulelor procariote și Eucariote – specializarea Biologie, Fizică computațională și Fizică didactică – specializarea Fizică și Matematică aplicată în informatică și Structuri matematice fundamentale și aplicații – specializarea Matematică. Taxa de înscriere la oricare dintre cele 15 facultăți este de 150 de lei, la aceeași valoare fiind și cea pentru contestații. 
La Facultatea de Medicină și Farmacie se organizează admitere pe bază de concurs, iar la specializările Arhitectură din cadrul Facultății de Arhitectură și Construcții, la Arte, Teologie și la specializările de sporturi din cadrul Facultății de Geografie, Turism și Sport aspiranții trebuie să susțină probe eliminatorii. La restul facultăților admiterea se face pe baza dosarului, ținându-se cont de media de la bacalaureat și de cea din anii de liceu. Înscrierile se vor desfășura până în 28 iulie. 
Taxa de înmatriculare, pentru toate specializările și programele de studii, este de 100 de lei pentru studenții români, respectiv echivalentul a 150 de euro pentru procesarea dosarelor de admitere ale studenților străini.
În noul an de învățământ, viitorii studenți pe locurile nebugetate vor plăti taxe de școlarizare majorate considerabil pentru programele de licență, conform unei hotărâri adoptate luna trecută de către Senatul universitar. Astfel, vor plăti taxe mai mari cu 100 de lei studenții de la specializările Muzică, Istorie și Filologie, cu 300 de lei – cei de la specializarea Robotică, cu 700 de lei – cei de la Economia Comerțului și cu 800 de lei – cei de la Arhitectură (unde un an de studii va costa 4.000 de lei). 
Cea mai consistentă majorare afectează viitorii studenți la  specializarea Medicină în limba engleză, dedicată studenților străini, unde anul I de studiu nu va mai costa 9.350 de lei, ca până acum, ci 20.000 de lei. O creștere semnificativă a fost decisă și la specializarea Medicină Dentară, unde un an de studiu va costa 6.800 de lei, față de 2.800 de lei, cât este în prezent. 
           Peste 9.600 de locuri bugetate la universitățile de stat din Cluj
Înscrierile la toate universitățile clujene de stat au început luni, însă durata acestora variază, în funcție de facultate. Purtătorul de cuvânt al Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Paul Fărcaș, a declarat că UBB va oferi pentru anul universitar 2014/2015 un număr de 4.840 de locuri la buget la nivel de licență, cu 51 mai puține decât în anul universitar precedent. Cele mai multe dintre acestea – 3.283 – sunt la linia română. De asemenea, sunt și 9.298 de locuri la taxă, taxele de școlarizare anuale fiind cuprinse între 2.000 și 4.500 de lei. 
Admiterea la UBB este stabilită de fiecare din cele 21 de facultăți și se face pe bază de test scris, test grilă, probă de competență lingvistică, scrisoare de intenție, dar este luată în calcul și media de la bacalaureat. Taxa de înscriere la UBB este cuprinsă între 30 și 170 de lei, în funcție de facultate. 
Numărul locurilor bugetate oferite de restul universităților clujene este identic cu cel din anul universitar precedent. Astfel, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) sunt 5.400 de locuri, din care 3.200 la buget și 2.066 locuri la taxă, diferența fiind alocată studenților din Republica Moldova. 
Reprezentanții universității au declarat că taxele de școlarizare sunt cuprinse între 3.300 și 4.400 de lei, admiterea fiind făcută pe bază de teste grilă, dar se va ține cont și de media la bacalaureat. Taxa de înscriere este cuprinsă între 150 și 200 de lei. 
Pentru anul universitar 2014/2015, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) „Iuliu Hațieganu” pune la dispoziția tinerilor 864 de locuri, dintre care 601 locuri la buget, numărul de specializări fiind același ca anul trecut. „Admiterea se va face doar pe baza unui test grilă„, a spus purtătorul de cuvânt al UMF, Ioana Bunea. Taxele de școlarizare la UMF Cluj-Napoca sunt cuprinse între 4.800 de lei și 8.100 de lei. 
De asemenea, cifra de școlarizare pentru studenții străini este de 540 de locuri, din care 250 pentru linia de studiu în limba franceză și 290 pentru linia de studiu în limba engleză. Taxa de admitere este de 100 de lei. 
Universitatea de Åžtiințe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) oferă 1.587 de locuri pentru absolvenții de liceu, din care 855 la buget și 732 la taxă. Taxa de școlarizare pentru Inginerie este de 3.000 de lei pe an, în timp ce la Medicină Veterinară taxa este de 4.800 de lei. Admiterea la facultățile USAMV se face în funcție de teste grilă și de media de la bacalaureat, iar taxa de admitere este între 90 și 120 de lei. 
La Universitatea de Arte și Design (UAD) sunt 148 de locuri la buget și 136 la taxă, taxa de școlarizare anuală fiind de 3.300 de lei. Admiterea nu ține cont de media de la bacalaureat, ci include o probă practică eliminatorie de desen, iar cei admiși vor susține un examen constând într-o probă practică specifică fiecărei specializări și una orală, constând dintr-un interviu pe baza mapei cu lucrări practice. Taxa de admitere este de 200 de lei. 
În total, universitățile de stat clujene oferă 9.644 de locuri bugetate, mai puține față de anul trecut – 9.695 și în scădere și față de 2012, când au fost 10.012 locuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?